Sari la conținut

După înfrângere, partidul lui Merkel recunoaște că trebuie să își îmbunătățească modul de gestionare a pandemiei

15/03/2021 16:32 - ACTUALIZAT 15/03/2021 16:33

Preşedintele Uniunii Creştin Democrate (CDU) din Germania, partidul conservator al cancelarului Angela Merkel, a făcut apel luni la o „îmbunătăţire” a gestionării pandemiei de coronavirus de către autorităţi, la o zi după înfrângerea formaţiunii sale în alegerile din două landuri, relatează AFP.

Există „dezbateri în legătură cu gestionarea” crizei coronavirusului, iar „noi trebuie să ne îmbunătăţim”, a declarat într-o conferinţă de presă Armin Laschet, posibil candidat pentru a o înlocui pe Merkel după alegerile legislative din septembrie.

Germania a RELAXAT restricțiile! Câte persoane se pot întâlni, ce magazine s-au redeschis, când se vor lua următoarele decizii

„Trebuie să luptăm”, le-ar fi spus el luni participanţilor la o reuniune de nivel înalt a partidului, potrivit DPA.

Laschet nu are garantată însă poziţia de candidat al CDU. El îl va avea ca rival pe liderul mai conservator al CSU (formaţiunea-soră din Bavaria), Markus Soeder, care a catalogat rezultatele de duminică drept „o lovitură puternică în inima Uniunii”.

Partidul Angelei Merkel PIERDE ALEGERILE din Baden-Württemberg și Renania-Palatinat. „Cele mai mici scoruri obţinute vreodată în cele două landuri”

Partidul cancelarului Merkel a fost înfrânt duminică în alegerile din landurile Baden-Wurttemberg, unde câştigători au fost Verzii, şi Renania-Palatinat, unde pe primul loc au ieşit social-democraţii (SPD).

Ambele scrutine sunt văzute ca un barometru naţional pentru alegerile generale de la 26 septembrie, când se va forma o nouă coaliţie de guvernare. (Agerpres)