in

Noutățile anului 2021 în Germania: Cresc alocațiile pentru copii, salariul minim și pensia de bază

Începând din 2021, în Germania intră în vigoare noi măsuri, multe dintre ele venind din punct de vedere financiar în sprijinul cetățenilor. Vă prezentăm în continuare cele mai importante noutăți ale anului viitor:

Cresc alocațiile pentru copii

Alocațiile lunare pentru copii – Kindergeld – cresc cu 15 euro începând din ianuarie. În viitor, părinții vor primi 219 euro pentru primii lor doi copii, 225 de euro pentru al treilea copil și 250 de euro pentru fiecare copil ulterior.

Crește salariul minim

Vești bune și pentru persoanele care lucrează în industrii cu plăți reduse, cum ar fi sectorul gastronomic. Salariul minim va crește cu 0,15 euro de la 9,35 euro la 9,50 euro pe oră.

Și acesta este doar începutul, Mindestlohn (așa cum se numește în germană) va crește în etape pe tot parcursul anului, urmând să ajungă la 10,45 de euro până la începutul anului 2022.

Schimbările lunii decembrie în Germania: Restricții înăsprite, ajutoare HARTZ IV mărite, mai multă relaxare de sărbători

O altă creștere a salariilor este adresată celor care urmează programe de formare. De la începutul anului vor primi minimum 550 de euro.

Între timp, ajutorul pentru cei care nu lucrează în prezent – HARTZ IV va crește cu 14 euro până la 446 de euro pe lună.

Se elimină Soli

Solidaritätszuschlag, un impozit care a fost introdus după reunificare pentru a ajuta la reconstrucția estului, va fi eliminat pentru majoritatea contribuabililor.

De exemplu, părinții a doi copii sau mai mulți îl vor plăti numai dacă câștigă suma totală de 151.000 de euro anual. Persoanele singure vor plăti numai dacă câștigă peste 61.700 de euro anual. Cu alte cuvinte, aproximativ 90% dintre angajați nu vor mai plăti impozitul.

Creșterea taxei radio-tv

Taxa radio-tv – Rundfunkbeitrag – urmează să crească cu 86 de cenți până la o plată lunară de 18,36 €. Bugetul radiodifuzorilor publici, care includ canalele de televiziune ARD și ZDF, este finanțat aproape în totalitate din plata acestei taxe.

Această creștere ar trebui să intre în vigoare la 1 ianuarie, dar parlamentulul din Saxonia-Anhalt a refuzat până acum să o susțină, ceea ce duce la fricțiuni grave în interiorul partidului CDU al Angelei Merkel.

Crește taxa pe emisiile poluante

Iată o schimbare care ar putea însemna mai multe cheltuieli pentru cei care își cumpără o nouă mașină. O creștere a taxei pe emisii va fi introdusă pe 1 ianuarie, ceea ce va dubla taxa auto pentru mașinile noi care au un nivel de emisii C02 mai mare de 195 grame pe kilometru.

Germania va majora prima pentru achiziționarea de mașini electrice

Pe de altă parte, mașinile care sunt super eficiente și emit sub 95 de grame de CO2 pe kilometru vor plăti mai puține taxe în viitor. Așadar, există un stimulent clar pentru a cumpăra o mașină mai ecologică.

Prețurile la combustibil vor crește și ele.

Pensia de bază

Pensionarii cu venituri mici au la dispoziție o surpriză frumoasă începând din 1 ianuarie 2021. Pensia de bază pentru persoanele cu venituri mici va intra în vigoare.

Proiectul de lege, care a provocat ani de dezbateri în interiorul a două guverne de coaliție, se va aplica tuturor celor care au lucrat cel puțin 33 de ani, dar nu au câștigat suficient pentru a obține o pensie satisfăcătoare la bătrânețe.


Ludovic Orban a demisionat. Guvernul va fi condus de generalul Nicolae Ciucă

Merkel solicită restricții anticoronavirus mai dure: „Cu aceste măsuri, nu vom trece peste iarnă”