Sari la conținut

Gest șocant în Berlin: Doi români au tranșat o capră de la o grădină zoologică și i-au luat picioarele

20/02/2018 11:58 - ACTUALIZAT 28/04/2020 21:17

Uciderea brutală a unei capre de Angora gestantă are loc la câteva săptămâni după ce o oaie a fost găsită tăiată în tufișuri. Doi români au fost arestați, scrie DW.

Doi suspecți au fost arestați pentru furtul și măcelărirea unei capre gestante la o grădină zoologică, au declarat luni, 19 februarie, autoritățile din Berlin. Românii au fost arestați duminică în timp ce fugeau de la grădina zoologică Haseheide, în mod normal un loc liniștit unde părinții își duc copiii să se uite la animalele drăgălașe și să călărească ponei.

Unul dintre bărbați a fost prins cu un cuțit cu urme de sânge. Nu departe, poliția a găsit un rucsac cu picioarele animalului și mănuși murdare de sânge, a relatat Berlin Morgen Post.

Capra de Angora cu blană albă cârlionțată, pe nume Lilly, a fost găsită tranșată. Avea gâtul tăiat și părțile corpului erau separate. Un act brutal care seamănă cu un incident similar recent.

Poliția încă nu este sigură dacă infracțiunea de duminică este legată de o alta de acum trei săptămâni, când o oaie gestantă numită Rose a fost găsită tăiată în tufișurile grădinii zoologice. În acel incident, Rose și o altă oaie au fost aruncate peste un gard de 2,3 metri.

Un îngrijitor a descoperit corpul mutilat al lui Rose în timp ce se îngrijea de cea de-a doua oaie, Emma, ​​care avea picioarele rupte.

Capra Lilly era gestantă, aștepta trei iezi în trei săptămâni, și fusese mutată în aceeași incintă cu oaia rănită Emma pentru a-i ține companie.

Cei doi români arestați sunt acuzați de măcelărire ilegală, furt și posesie de arme albe.

Die Welt: Resturi de lebede mâncate de români la Berlin. Primarul a ordonat evacuarea taberei abuzive