Sari la conținut

Germanul care a semănat teroare în Halle, pus sub acuzare pentru două crime și 68 de tentative de omor

22/04/2020 13:56 - ACTUALIZAT 23/04/2020 12:35

Autorul atacului extremist comis anul trecut în oraşul Halle, din estul Germaniei, a fost pus sub acuzare pentru dublu asasinat şi tentativă de omucidere a altor 68 de persoane, a anunţat marţi Parchetul federal german de la Karlsruhe, potrivit dpa.

Atacatorul, identificat drept Stephan Balliet, în prezent în vârstă de 28 de ani, este acuzat că acţionat pe baza unor ”sentimente antisemite, rasiste şi xenofobe”.

Procesul său va avea loc la un tribunal regional din Naumburg, oraş situat la 75 de kilometri sud de Halle.

Stephan Balliet a comis atacul pe 9 octombrie 2019, de Yom Kippur, ziua cea mai sfântă din calendarul evreiesc. Cincizeci şi două de persoane se adunaseră în sinagoga vizată de atac. El a vrut să ”ucidă cât mai mulţi participanţi cu putinţă”, au declarat procurorii germani.

Având asupra sa opt arme de foc şi mai multe încărcături explozive, atacatorul a încercat, fără succes, să deschidă uşa din faţă a sinagogii, după care a aruncat o grenadă artizanală. El l-a împuşcat mortal pe un trecător în vârstă de 40 de ani care îl abordase.

Nemulţumit de faptul că nu a putut pătrunde în sinagogă, Stephan Balliet a decis să ”omoare oameni cu istoric de migranţi”, conform procurorilor. S-a îndreptat spre un restaurant kebab, în care se aflau un angajat şi patru clienţi, aruncând o încărcătură care a explodat în afara localului.

Stephan Balliet şi-a împuşcat mortal a doua victimă, un tânăr de 20 de ani, în interiorul restaurantului. Potrivit actului de acuzare, ceilalţi oameni din restaurant şi câţiva trecători au scăpat doar pentru că el a ratat ţintele sau i s-a blocat arma.

Acuzatul a fost împuşcat în gât în timpul unui schimb de focuri cu poliţia, dar a reuşit să părăsească oraşul cu ajutorul automobilului său. În timpul unei tentative nereuşite de a lua o altă maşină, Stephan Balliet a împuşcat în gât un bărbat, iar pe iubita acestuia în coapsă. În cele din urmă a fost capturat de poliţie.

El şi-a filmat acţiunile şi le-a transmis live pe o platformă de internet, unde a postat şi trei documente în care se pronunţa pentru uciderea tuturor evreilor. Intenţia sa a fost de ”a prezenta unui public larg atacul său, care să servească drept model ”, a menţionat acuzarea.

Stephan Balliet este de asemenea acuzat de incitare, rănire fizică şi jaf cu violenţă, informează Agerpres.