Sari la conținut

Președintele Germaniei, după atacul din Halle: „Trebuie să protejăm comunitatea evreiască”

10/10/2019 16:01 - ACTUALIZAT 20/12/2022 13:23

Preşedintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, a cerut joi să fie protejată comunitatea evreiască din ţara sa, la o zi după atentatul de la o sinagogă din Halle, transmite AFP, citată de Agerpres.

„Trebuie să protejăm comunitatea evreiască. (…) Trebuie să fie clar că statul îşi asumă responsabilitatea pentru comunitatea evreiască, pentru securitatea comunităţii evreieşti din Germania”, a spus şeful statului în faţa sinagogii atacate, după plângerile privind absenţa protecţiei din partea poliţiei, în momentul atentatului.

Atacatorul, un german în vârstă de 27 de ani, înarmat, a încercat să pătrundă miercuri în sinagoga unde se găseau zeci de evrei, cu ocazia sărbătorii de Yom Kippur, cea mai importantă pentru religia mozaică. Tentativa sa nu a reuşit din cauză că uşile erau încuiate, ca măsură de securitate, şi au rezistat focurilor de armă. În afara sinagogii, atentatul s-a soldat cu doi morţi şi doi răniţi grav.

Steinmeier a apreciat că este „o zi de ruşine şi oprobriu” pentru Germania. El a depus o jerbă de flori albe în faţa intrării sinagogii.

Într-o declaraţie solemnă, preşedintele a condamnat „atentatul laş” şi a cerut întregii societăţi germane să dea dovadă de „solidaritate într-o atitudine clară şi hotărâtă” în favoarea celor circa 225.000 de evrei din Germania.

Liderul comunităţii evreieşti, Josef Schuster, şi alţi responsabili evrei au criticat lipsa de securitate în vecinătatea lăcaşelor de cult. Ei au cerut o protecţie mai bună şi o mobilizare sporită în faţa extremei drepte, care înregistrează tot mai multe succese electorale şi are 90 de deputaţi în Bundestag, camera inferioară a parlamentului federal german.

Atentatul de la Halle a fost condamnat de întreaga clasă politică din Germania. Cancelarul Angela Merkel şi-a exprimat miercuri solidaritatea cu evreii într-una din marile sinagogi din Berlin.

Comunitatea evreiască din Germania este în plină dezvoltare la 75 de ani după Holocaust, menţionează AFP. De la începutul anilor 1990, s-au stabilit în ţară mulţi evrei din fosta Uniune Sovietică.

https://ziarulromanesc.de/actualitate/atac-armat-antisemit-in-germania-doua-persoane-au-fost-ucise-video/