04/02/2020 10:57
- ACTUALIZAT 28/04/2020 18:25
Cetăţenii germani suspectaţi de infracțiuni nu vor mai fi extrădaţi în Regatul Unit în urma Brexitului, a anunţat luni Ministerul Justiţiei la Berlin, citat de DPA.
Un purtător de cuvânt a citat articolul 16 din Constituţia germană, care interzice extrădarea cetăţenilor germani, cu excepţia cazului în care este vorba de alt stat membru al Uniunii Europene.
Cu toate acestea, legislaţia germană permite urmărirea penală a infracţiunilor săvârşite în alte ţări.
Alte aspecte ale mandatului european de arestare (MEA) vor rămâne în vigoare, implicând faptul că non-germanii vor continua să fie extrădaţi din Germania în Marea Britanie, scrie Agerpres.