Sari la conținut

Franța introduce noi controale și restricții la frontiera cu Germania

25/02/2021 11:13 - ACTUALIZAT 08/07/2021 16:23

Franţa a anunţat joi, 25 februarie, că va introduce noi restricţii antiepidemice în zona de frontieră cu Germania, în contextul în care guvernul preşedintelui Emmanuel Macron încearcă să ţină sub control creşterea numărului de infectări în zona estică Meuse, transmite Reuters.

De la 1 martie, lucrătorii transfrontalieri, care până acum erau exceptaţi, vor trebui să prezinte un test PCR negativ pentru a trece graniţa în alt scop decât de muncă, au informat ministrul Afacerilor europene şi cel al Sănătăţii, într-un comunicat comun.

De asemenea, munca de acasă va fi puternic încurajată în această zonă, unde vor fi accelerate campania de vaccinare şi testările, după ce Franţa şi Germania au afirmat în cursul săptămânii că încearcă să găsească soluţii pentru a împiedica o închidere a graniţei comune.

Danemarca a înăsprit și intensificat controalele la frontiera cu Germania

Potrivit miniştrilor, ar putea fi înmulţite patrulele de poliţie comune franco-germane.

Franţa a decis să nu impună un nou lockdown naţional, dar a început să înăsprească restricţiile la nivel local, inclusiv în zona Dunkerque din nordul ţării, unde numărul de infectări creşte.

Germania: Certificate de testare Covid- 19 false, prezentate la control de doi români. Riscă până la CINCI ani de închisoare

În Meuse (est), la graniţa cu Germania şi Luxemburg, se înregistrează o creştere a infectărilor cu varianta sud-africană a coronavirusului, iar autorităţile regionale au cerut un lockdown local, refuzat până acum de Paris.

Preşedintele Macron, un proeuropean fervent, a pledat cu consecvenţă ca frontierele interne între statele UE să rămână deschise în timpul pandemiei, şi a avut o dispută anul trecut cu Germania după ce aceasta a închis precipitat frontiera în primul val al pandemiei. (Agerpres)