Sari la conținut

Germania: Certificate de testare Covid- 19 false, prezentate la control de doi români. Riscă până la CINCI ani de închisoare

18/02/2021 14:53 - ACTUALIZAT 03/01/2022 17:47

O patrulă de poliție a verificat miercuri, 17 februarie, în Steinlohe (Bavaria), la frontiera cu Cehia, o mașină în care se aflau doi români. Bărbații au prezentat agenților două certificate cu rezultate negativ la testul Covid-19. Dar acestea erau false.

Acest lucru a rezultat din faptul că numerele de înregistrare prezente pe cele două documente erau identice. O cerere adresată laboratorului de testare specificat din România a arătat că cei doi nu s-au testat niciodată acolo.

Măsuri speciale de intrare în Germania: Accesul, permis numai pentru anumite categorii de persoane din zonele de risc, avertizează MAE

Românii au fost denunțați de poliția federală pentru falsificare de documente, faptă pentru care riscă până la cinci ani de închisoare sau amenzi usturătoare. După consultarea cu procurorul din Regensburg, românii au fost obligații să achite o garanție de 400 de euro fiecare.

După finalizarea procedurilor, celor doi români li s-a permis să-și continue călătoria, informează Idowa.de.