Sari la conținut

Dacă ești căsătorit în Germania ar trebui să știi ce înseamnă asta pentru beneficiile de pensie

14/05/2024 19:30 - ACTUALIZAT 30/05/2024 08:29
Egalizarea pensiilor între soți după divorț

O chestiune importantă când e vorba de drepturile de pensie în Germania se referă la mecanismul denumit egalizare a pensiilor între soți după divorț. Mai exact, atunci când un cuplu divorțează, este important de știut că divorțul continuă să aibă un impact semnificativ asupra vieții partenerilor pentru că acționează direct asupra pensiei fiecăruia. În urma divorțului, pensia poate crește sau se poate micșora. Un eveniment juridic precum divorțul are consecințe importante asupra pensiei deoarece drepturile de pensie sunt privite ca beneficii pe viață comune.

Egalizarea pensiilor între soți după divorț

Ideea de bază este că ambii parteneri au dreptul la jumătate din punctele de pensie ale celuilalt. Cuplurile pot exclude o astfel de compensație, prin acord. Amintim aici că punctele de câștig sau de pensie sunt elementul esențial în asigurarea legală de pensie iar câștigurile sunt comparate în fiecare an cu salariul mediu al tuturor asiguraților. Când corespund exact înseamnă 1 punct. În caz de divorț, instanța de familie ia o decizie obligatorie care se reflectă în pensie. Cere și obține informații de la furnizorii de pensie despre drepturile ambilor parteneri. Instanța consemnează în sentință și cuantumul dreptului la pensie.

De regulă egalizarea pensiei se realizează automat în caz de divorț. Există excepții când există un acord anterior sau căsătoria a durat mai puțin de 3 ani. În acest caz, partenerii ar trebui să solicite despăgubiri.

Inga și Jurgen au decis să divorțeze

Spuneam mai sus că în ce privește cererile de la asigurarea legală de pensie, punctele de pensie sunt împărțite egal între ambii parteneri. Iată un exemplu: soții Inga și Jurgen care au decis să divorțeze. În timpul căsniciei de 15 ani Inga a adunat 17 puncte de câștig. Asta înseamnă o pensie brută de 581,23 euro. De cealaltă parte, Jurgen, ca antreprenor, a plătit mai puține contribuții și a primit numai 7 puncte în toți cei 15 ani. CITIȚI ȘI: Noile reglementări, aprobate – Ce trebuie să știți despre pachetul de pensii II

La calcularea compensației, cele două valori se adună și se împart la doi. Astfel:

  • 17 puncte (Inga) + 7 (Jurgen) = 24 puncte împreună
  • 24 : 2 = 12

În concluzie, fiecare dintre cei doi primește 12 puncte, adică 410,28 euro. Înseamnă un câștig pentru cine are mai puțin, adică pentru Jurgen, și o pierdere pentru cine are mai mult, adică pentru Inga (170,95 euro lunar).

În plus, se iau în considerare și alte drepturi de pensie ale companiilor sau ale asigurărilor private de pensii.
Reglementările privind egalizarea pensiilor între soți în caz de divorț se aplică și pensiilor Riester, sau pensiilor de invaliditate. Potrivit infranken.de, dacă divorțul este depus la instanța de familie toți cei implicați vor primi un chestionar despre ajustarea pensiei. Aici există obligația de a furniza informații celeilalte părți și instanței.

Potrivit Ministerului Justiției german, detaliile sunt reglementate în Legea de egalizare a pensiilor din septembrie 2009. Același lucru este valabil și în cazul încetării unui parteneriat civil. >>> Pensii mai mari din iulie: Câți bani primesc în plus pensionarii – Tabel

Concluzii despre egalizarea pensiilor între soți după divorț

  • Instanța împarte fiecare drept pe care soții l-au dobândit în timpul căsătoriei și fiecare soț primește jumătate din drepturile celuilalt soț dobândite în timpul căsătoriei. În acest fel, ambii împărtășesc oportunitățile și riscurile drepturilor celuilalt soț
  • Drepturile sunt compensate numai dacă ambii soți au drepturi de același tip de la același furnizor de pensii
  • Drepturile sunt în general împărțite în cadrul sistemului de pensii respectiv
  • În cazuri excepționale, drepturile (în special cele din pensiile companiei) sunt împărțite „extern”. Soțul îndreptățit la egalizare are astfel dreptul la o pensie de la un furnizor de pensii pe care l-a ales, altul decât cel cu care există dreptul de a fi divizat (diviziunea externă).