Politicianul Ralph Brinkhaus (CDU), în vârstă de 50 de ani, din Renania de Nord-Westfalia și catolic practicant, a răspuns în manieră afirmativă la întrebarea privind această eventualitate, scrie Il Giornale.
Există posibilitatea ca un musulman să devină cancelar? Această întrebare începe să se pună în Germania cu o anumită insistență, având în vedere că această comunitate se lărgește de la an la an.
„Astăzi musulmanii rezidenți în Germania reprezintă circa 5% din populație, peste circa treizeci de ani, dată fiind rata lor de natalitate, se calculează că vor depăși 20%. Teoretic, așadar, un musulman ar putea deveni șeful guvernului, sau președintele Germaniei”, scrie Italia Oggi.
Deputatul creștin-democrat Ralph Brinkhaus a răspuns afirmativ la întrebarea care i-a fost adresată de agenția evanghelică Idea privind eventualitatea alegerii unui musulman la conducerea guvernului german. Iar acum, în Germania, a explodat polemica.
Mulți l-au acuzat pe Brinkhaus că face ca CDU să piardă voturi în favoarea AfD. Însă realitatea este că el nu a spus nimic diferit față de ceea ce gândesc în realitate toți germanii: este foarte posibil ca un musulman să devină într-o zi cancelar. Mai ales fiindcă nimic nu ar interzice acest lucru și nici nu ar putea să-l interzică.
Potrivit unora, însă, problema ar sta în depunerea jurământului față de Constituție. Deoarece politicianul musulman, jurând privind norma fundamentală, ar trebui și să accepte toate valorile conținute în aceasta. Și, deci, nu numai să accepte egalitatea de gen, ci și supremația statului asupra credinței.
Apare întrebarea dacă un cancelar ar putea să fie și un bun musulman. Îndoiala planează asupra multor germani, având în vedere că mare parte din comunitățile islamice locale l-ar considera un necredincios dacă ar accepta complet valorile promovate de Constituție.
Și mai ales ar fi foarte puțini musulmani care ar vota un candidat care își „reneagă” credința. Așa cum demonstrează deja mai multe întâmplări în care a fost implicat Cen Özidemir, lider al Verzilor refuzat de mulți taximetriști turci de pe străzile Berlinului.
Duminică se votează în landul Hessen. Merkel ar putea primi o nouă mare lovitură