Sari la conținut

Compensații de aproape 20 de milioane de euro, plătite în Germania pentru întârzierea trenurilor

18/02/2019 12:28 - ACTUALIZAT 10/06/2019 14:11

Compensaţiile plătite clienţilor pentru întârzierea trenurilor de către principalii operatori feroviari din Germania au urcat la aproape 20 de milioane de euro (22,6 milioane de dolari), între anii 2017 şi 2018, a confirmat, luni, un purtător de cuvânt al Deutsche Bahn pentru DPA, citat de Agerpres.

Fiecare al patrulea tren pe distanţe lungi a întârziat în 2018, ceea ce a costat compania sume importante, deoarece din ce în ce mai mulţi pasageri au profitat de legislaţia care le permite să ceară compensaţii pentru întârzieri.

Nivelul compensaţiilor a urcat de la 34,6 milioane de euro în 2017 la 53,6 milioane de euro, în 2018. Nivelul mediu al plăţilor, în 2018, s-a situat la 20 de euro, cu un euro mai mult decât în 2017. De asemenea, a crescut numărul plângerilor, respectiv 2,7 milioane în 2018, cu o treime mai multe decât în anul precedent.

Cifra include plângerile de la diverşi operatori feroviari din Germania, nu doar de la Deutsche Bahn. Majoritatea plângerilor au vizat serviciile pe distanţe lungi, operate exclusiv de trenurile Deutsche Bahn. Compania a oferit şi o serie de explicaţii pentru întârzieri, de la vremea nefavorabilă la grevele angajaţilor.

Pasagerii pot solicita compensaţii echivalentul a 25% din costul biletului de tren dacă întârzierea depăşeşte o oră, iar în cazul în care depăşeşte două ore, pot primi jumătate din costul biletului.

În decembrie, Deutsche Bahn şi sindicatul din domeniul transporturilor EVG au ajuns la un acord privind disputa lor salarială, la câteva zile de la greva care a provocat haos în Germania.

EVG şi operatorul feroviar german au stabilit, până în iulie 2020, o creştere a salariilor de 6,1% pentru angajaţii DB şi o plată excepţională de 1.000 de euro (1.130 de dolari).

Deutsche Bahn ar trebui să angajeze 19.000 de muncitori în acest an pentru a-i înlocui pe cei din generaţia baby boomers care ies la pensie. Aceasta după ce, în ultimii cinci ani, a angajat peste 60.000 de noi muncitori.

Programul de recrutări nu se va opri în viitorul apropiat, având în vedere că 44% din angajaţii companiei de căi ferate germane au vârste de peste 50 de ani, iar 28% au peste 55 de ani.

O defecțiune de software la Deutsche Bank a afectat milioane de conturi bancare