in

Angela Merkel: ”Până la sfârşitul verii vom vaccina fiecare german”

Germania ar urma să îşi vaccineze împotriva covid-19 întreaga populaţie până la sfârşitul verii, a anunţat joi Angela Merkel, care subliniază că vaccinurile reprezintă o soluţie a crizei sanitare, deoarece ele pot fi adaptate rapid variantelor noului coronavirus, relatează Reuters, transmite news.ro.

Guvernul german va face tot posibilul pentru a menţine lanţurile de aprovizionare cu vaccinuri, însă nu poate controla producţia, a promis într-o conferinţă de presă cancelarul german.

Germania ar urma să aibă suficiente vaccinuri în plus în trimestrul trei, pentru a-şi permite să doneze o parte dintre ele, a anunţat ea.

”Până la sfârşitul verii vom vaccina fiecare german”, a dat asigurări Angela Merkel.

Variantele noului coronavirus reprezintă o mare sursă de îngrijorare, însă vaccinurile dezvoltate pot fi adaptate relativ rapid în vederea protejării populaţiei de noi tulpini ale virusului.


Restricțiile funcționează în Germania. Incidența noilor cazuri, la cel mai redus nivel din ultimele două luni

Bonus de 200 de euro plătit de un mare lanț de magazine angajaților care se vaccinează