Ministrul german al Sănătăţii, Jens Spahn, a subliniat miercuri, 24 iunie, că noul tip de coronavirus constituie în continuare un risc, după ce landul Renania de Nord-Westfalia din vestul Germaniei a reintrodus carantina în două districte în urma descoperirii unui focar la un abator, informează Reuters, conform Agerpres.
Gütersloh şi oraşul vecin Warendorf au devenit primele zone din Germania unde au fost reimpuse din nou măsuri de izolare, după ce acestea au fost ridicate gradual de la sfârşitul lui aprilie.
„Vedem că dacă lăsăm garda jos în faţa coronavirusului, acesta se răspândeşte din nou foarte, foarte repede. Vedem aceasta nu doar în Gütersloh, ci şi în Göttingen, în Leer, în Bremen, precum şi la biserici şi la sărbătorile de familie”, a spus Spahn la postul german ARD.
„De aceea este important să continuăm să atragem atenţia asupra faptului că, în pofida faptului că numărul de contaminări a fost scăzut timp de multe săptămâni, virusul este încă acolo”, a subliniat ministrul german al sănătăţii.
Autorităţile din landul german Renania de Nord-Westfalia au anunţat marţi că măsurile de carantină reinstituite în districtul Gütersloh, în urma importantului focar de coronavirus depistat la un abator local al companiei Tönnies, vor fi extinse la districtul învecinat Warendorf.
În Warendorf vor fi reintroduse restricţii în privinţa adunărilor publice, iar centrele sportive şi cele culturale vor fi închise, a declarat ministrul sănătăţii din Renania de Nord-Westfalia.