Permisele de conducere moldoveneşti – Preşedintele Maia Sandu a anunţat miercuri, 19 mai, după întrevederea cu preşedintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, că Republica Moldova şi Germania vor semna un acord privind recunoaşterea permiselor de conducere moldoveneşti pe teritoriul Germaniei.
„Un subiect important pentru cetăţenii noştri este recunoaşterea şi conversiunea permiselor de conducere. Negocierile pentru semnarea unui Acord pe permise urmează să înceapă în viitorul imediat.
Apreciem disponibilitatea autorităţilor germane de a renunţa la obligativitatea examenului teoretic la conversiunea permisului moldovenesc pe un permis german”, a declarat Maia Sandu într-o conferinţă de presă, la Berlin.
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, efectuează în miercuri și joi, 19 – 20 mai, o vizită oficială de două zile la Berlin, la invitația președintelui Republicii Federale Germania, Frank-Walter Steinmeier.
Maia Sandu a avut o întrevedere, virtuală, și cu Angela Merkel, cu care a discutat și despre convertirea permiselor de conducere moldovenești, accesul moldovenilor la munci sezoniere în Germania și recunoașterea certificatelor de vaccinare emise de Republica Moldova.