Sari la conținut

Germania: Majorarea Kindergeld din cauza inflației în creștere

Etichete:
20/07/2022 07:02 - ACTUALIZAT 02/11/2023 10:25

Alocaţie Germania – Ministrul Familiei din Germania cere majorarea alocațiilor pentru copii (Kindergeld). Pe lângă creșterea indemnizațiilor de șomaj, guvernul german a semnalat intenția de a majora alocațiile pentru copii ca răspuns la inflația ridicată. Ministrul Familiei, Lisa Paus, a declarat că intenţia este de a scuti familiile mai sărace de creşterea facturilor la energie. 

Germania majorarea alocațiilor copii

Germania: Ministrul Familiei cere majorarea alocațiilor pentru copii

Ministrul federal al familiei, Lisa Paus, a promis ajutor suplimentar pentru familii și a sugerat că guvernul ar putea majora alocațiile pentru copii în conformitate cu inflația pentru a „sprijini familiile [mai sărace] într-un mod țintit”.

>>> Sprach-Kitas. Ce trebuie să știe părinții străini din Germania despre grădinițele lingvistice

>>> Securitatea socială în Germania: contribuţii, beneficii, alocaţii

Pe termen lung, guvernul intenționează să reunească diferitele stimulente financiare disponibile părinților din Germania – inclusiv alocații pentru copii, indemnizaţii și plăți de întreținere – pentru a crea o nouă „securitate de bază pentru copii”, care ar trebui plătită din 2025.

„Pe termen scurt, vom vorbi în primul rând despre ajustarea alocațiilor pentru copii”, a spus Paus. Aceasta a adăugat că se aștepta ca guvernul să discute politicile privind impozitarea și ratele standard mai ridicate ale alocațiilor pentru copii în toamnă

Germania va majora plățile de beneficii Hartz IV

Reamintim că majorarea prestațiilor Hartz IV (subzistență de bază) a fost anunțată săptămâna trecută de ministrul federal al Muncii, Hubertus Heil. Aceasta a declarat că „va exista o creștere semnificativă a ratelor standard la începutul anului viitor”.

Heil a explicat că mecanismul anterior de calculare a ratelor beneficiilor de subzistență a rămas prea mult în urma evoluției prețurilor. El nu a dezvăluit cu exactitate câți bani în plus vor fi oferiți, dar a sugerat că ar fi „în jur de 10 la sută” sau cu 40 până la 50 de euro în plus de persoană pe lună.

Sursa: t-online, ZiarulRomanesc.de

Continuați să citiți în Ziarul Românesc