Sari la conținut

Germania intenționează să înăsprească legislația privind investițiile străine

Etichete:
20/03/2019 16:38 - ACTUALIZAT 24/11/2021 13:05

Germania intenţionează să adopte până la sfârşitul anului legislaţia prin care se va crea un fond deţinut de stat ce va putea proteja companiile împotriva preluărilor ostile, au declarat, pentru Reuters, surse guvernamentale care au dorit să-şi păstreze anonimatul, informează Agerpres.

Ministrul Economiei, Peter Altmaier, a propus în februarie crearea fondului, ca parte a noii strategii industriale mai defensive, iar trei oficiali au declarat pentru Reuters că Executivul lucrează acum la proiectul de lege necesar pentru ca fondul să fie operaţional din 2020.

Altmaier a precizat că în Germania sectoarele industriale cheie sunt considerate a fi cele din domeniile auto, oţelului şi aluminiului, echipamentelor industriale şi medicale, utilajelor de construcţii, produselor chimice, opticii, tehnologiilor verzi, apărării şi printării 3D. Printre companiile a căror supravieţuire a fost descrisă de Altmaier ca fiind esenţială pentru economia germană sunt nume importante, ca Deutsche Bank, Thyssenkrupp, Siemens, dar şi cei mai mari producători auto: Volkswagen, Daimler şi BMW.

Ministrul Economiei a căutat să-i reasigure pe cei care i-au criticat măsurile că Germania rămâne deschisă investiţiilor străine directe, iar Guvernul va interveni cât mai puţin posibil.

Înăsprirea regulilor privind investiţiile străine în companiile de importanţă strategică din cea mai mare economie europeană vine pe fondul apetitului Chinei pentru companiile germane, apreciază analiştii. Aceştia adaugă că ar putea fi modificate reglementările privind comerţul extern pentru ca statul să se asigure că tehnologiile cheie rămân în posesia germanilor.

Fondul de investiţii al statului german ar urma să lucreze cu sectorul privat în vederea achiziţionării de participaţii la companiile ameninţate de preluări ostile. Statul ar putea prelua iniţial o participaţie pe care să o vândă cât mai curând posibil investitorilor privaţi sau ar putea lucra de la început cu investitorii privaţi, explică sursele.

Şi Parlamentul European a aprobat în februarie înfiinţarea unui instrument UE menit să verifice investiţiile străine directe (ISD) pe criterii de securitate pentru a proteja sectoarele strategice. Este primul instrument la nivelul UE menit să verifice investiţiile străine directe pe criterii de securitate şi ordine publică, acoperă ISD făcute de companii de stat netransparente în sectoare şi tehnologii strategice şi cele cu impact asupra programelor şi proiectelor europene.

Fondul de stat va putea fi gestionat de banca de stat KfW sau ar putea fi în întregime o nouă entitate care să deţină acţiuni ale companiile, susţin sursele.

În ultimele decenii, Germania s-a apropiat din ce în ce mai mult de China, din punct de vedere economic. Statul asiatic este acum cel mai mare partener comercial al Germaniei, volumul total al comerţului bilateral ajungând la aproximativ 186,6 miliarde de euro (230 miliarde de dolari) în 2017, conform datelor Guvernului german.

În Germania şi în alte ţări, inclusiv SUA, Franţa, Australia şi Marea Britanie, există temeri că în urma preluărilor statul chinez obţine prea mult acces la tehnologiile cheie.

Preluarea, în 2016, a producătorului german de roboţi Kuka de către firma chineză Midea a dat naştere la îngrijorări că statul chinez dobândeşte acces la tehnologii de vârf, dar, în acelaşi timp, îşi protejează propriile firme de preluarea de către companii străine.

Cetățean german, stors de bani de către un hacker din România. I se putea întâmpla oricui

Continuați să citiți în Ziarul Românesc