26/08/2019 09:39
- ACTUALIZAT 24/11/2021 13:05
Germania a fost în 2018 cel mai mare producător de îngheţată din Uniunea Europeană (494 milioane litri sau 15,5% din producţia totală a UE), urmată de Franţa (451 milioane litri sau 14,1%) şi Italia (435 milioane litri sau 13,7%), arată datele publicate luni de Eurostat.
Conform acestor date, România a avut în 2018 o producţie de îngheţată de 49 milioane litri (1,5% din producţia totală a UE), mai mică decât cea realizată în Cehia, 50 milioane litri, Ungaria, 65 milioane litri, sau Polonia, 237 milioane litri.
Producţia totală de îngheţată a Uniunii Europene în anul 2018 a fost de 3,184 miliarde de litri.