Sari la conținut

Germania caută cu disperare să angajeze zeci de mii de șoferi de TIR. Salariile începând de la 2.500 €, considerate neatractive

Etichete:
15/09/2021 11:54 - ACTUALIZAT 24/11/2021 13:03

Asociația Internațională pentru Transportul Rutier estimează că, până în 2027, Germania va avea nevoie de încă 185.000 de șoferi de TIR. În acest context, Asociația Companiilor de Transport din Germania a făcut un apel pentru ocuparea celor aproximativ 60.000-80.000 de locuri libere, a declarat Dirk Engelhardt, purtătorul de cuvânt al asociaţiei, pentru agenția germană de știri DPA, potrivit hotnews.ro. Salariul începe de la 2.500 de euro, însă unii consideră că acesta nu este unul atrăgător.

Situația se înrăutăţeşte în Germania în privința transportului rutier internațional de marfă, pentru că în fiecare an se pensionează 30.000 de camionagii, în timp ce numărul celor care caută această profesie nu depășește 15.000.

O româncă de 23 de ani, cea mai frumoasă și pricepută șoferiță de TIR din Germania

Dirk Engelhardt, purtătorul de cuvânt al Asociației Companiilor de Transport din Germania, a spus că problema pleacă din Marea Britanie, după Brexit, și că „sunt sigur că este doar o chestiune de timp până să ne confruntăm şi noi cu aceeași problemă în restul Europei de Vest”.

Markus Ritter, expert în problemele legate de transporturi, a găsit un alt motiv pentru lipsa șoferilor de TIR. „În timpul pandemiei, mulți șoferi nu au dorit să intre în programe de suspendare sau regim de muncă flexibilă și au ales să-şi schimbe profesia”, a spus el pentru publicația germană Die Welt.

Un alt factor care înrăutăţeşte situaţia este legat de percepția unei părți a opiniei publice, care tratează camioanele mai mult ca poluatori decât ca aliați pentru aprovizonarea pieţei. Iar „această imagine proastă îi îngrijorează pe șoferi”, a mai afirmat Dirk Engelhardt.

Șoferii polonezi şi români pleacă din UK

Situația dificilă a șoferilor de TIR din Marea Britanie, de după Brexit, este explicată și prin faptul că restul europenilor nu se mai pot deplasa acolo fără formalități birocratice.

Germania a descoperit adevărul: „Suntem dependenți de muncitorii din România, Bulgaria și Polonia”

Pentru eliberarea vizei sunt necesare proceduri costisitoare, care necesită și timp. De aceea, pe durata pandemiei, mulți șoferi, în special din Polonia și România, au părăsit Regatul Unit pentru a se întoarce la familiile lor și se estimează că puţini dintre ei vor mai veni înapoi.

Salariul pentru un șofer începător, 2.500 de euro brut

Unii șoferi de TIR consideră salariul de începător mic. Este vorba despre 2.500 de euro lunar, brut. La această sumă se adaugă diurna pentru mâncare, care se plătește de obicei separat, nu este impozitată și se ridică la câteva sute de euro pe lună, potrivit hotnews.ro.

Chiar şi aşa, salariul este considerat tot mic, având în vedere că include și munca în timpul weekendului și că, în plus, absența îndelungată a șoferului de acasă pune probleme vieții de familie.

Continuați să citiți în Ziarul Românesc