Guvernul german a anunțat vineri, 11 martie, că intenţionează să extindă ajutorul financiar pentru companiile afectate de sancţiunile occidentale impuse Rusiei în urma invadării Ucrainei, transmite DPA.
Ministerul Economiei a informat că lucrează la un program de asistenţă de creditare pentru a sprijini acele companii care au fost sever afectate de sancţiunile impuse Rusiei de UE.
Război în Ucraina: consecinţe pentru Germania
„De asemenea, urmărim cu atenţie cadrul UE pentru ajutorul de stat”, a precizat un purtător de cuvânt pentru DPA.
Olaf Scholz, prudent cu sancțiunile contra Rusiei: „Criza energetică se va amplifica în Europa”
Joi, 10 martie, Comisia Europeană a propus ca firmele afectate de consecinţele războiului să poată primi credite cu rate favorabile ale dobânzii sau să primească subvenţii limitate, pe fondul creşterii semnificative a preţului gazelor şi electricităţii.
„Desigur vom ajuta companiile care altfel ar fi în genunchi din cauza efectelor sancţiunilor”, a declarat purtătorul de cuvânt.
Războiul din Ucraina ar putea fi mai rău pentru Europa decât pandemia
Publicaţia financiară Handelsblatt anunţase anterior că Executivul de la Berlin ia în considerare, printre altele, înfiinţarea unui fond de ajutor. Acesta ar fi similar cu cel care a ajutat firmele în timpul crizei provocate de pandemia de coronavirus. (Agerpres)