O șoferiță a murit într-o Dacia Sandero înfiptă într-un camion românesc, în Germania. O skoda a proiectat autoturismul în semiremorca la volanul căruia era un șofer român de TIR. Șoferul român implicat în accident are 44 de ani. Un pasager dintr-o altă mașină, care filma cu telefonul, anchetat de polițiști.
În urmă cu câteva zile, a trecut a avut loc un grav accident de circulație pe A30, lângă Osnabruck, în Germania, în care o femeie și-a pierdut viața. Șoferul unui camion articulat românesc se deplasa către Hanovra în jurul orei 19:15, când a trebuit să frâneze puternic în zona joncțiunii Nahne, din cauza unei mașini care i-a tăiat fața pentru a ieși de pe autostradă.
O Dacia Sandero condusă de o femeie de 44 de ani care circula în spatele TIR-ului românesc a frânat, de asemenea, dar în spatele ei un șofer la volanul unei Skoda nu a făcut același lucru. Impactul a fost cumplit, Dacia fiind proiectat în camionul românesc. Șoferița a suferit răni teribile și a fost scoasă din mașină în stare gravă murind la spital.
Șoferul mașinii de culoare neagră care i-a tăiat calea camionagiului român și care a provocat accidentul e căutat acum de polițiști.
Poliția a deschis o anchetă și împotriva unui bărbat, pasager în altă mașină, care filma cu telefonul mobil momentele de după accident, când era resuscitată victima, pe asfalt, scrie site-ul poliției germane.