Fotbal doar în jampiere şi încălţări. Este modalitatea prin care un regizor din Germania vrea să atragă atenţia asupra neregulilor din cel supranumit „sportul rege”.
În august, două echipe de fotbal dintr-un oraş din Germania, formate din jucători amatori, au jucat un meci complet dezbrăcate ca formă de protest împotriva banilor din fotbal.
Meciul a fost organizat de artistul Gerrit Starczewski pe stadionul Stimberg. Acesta a vorbit despre ideea lui. „Sistemul din fotbal este bolnav, de aceea ne dezbrăcăm. Toată lumea îşi doreşte autenticitate, însă eu cred că eşti autentic dacă faci asta fără alte lucruri, de la reclame până la îmbrăcăminte”, a spus regizorul german.
Singurele accesorii folosite au fost jambierele și încălțămintea sport. Fără haine, fără sponsori. Numele jucătorilor au fost pictate manual pe piele, iar culoarea jampierelor a fost cea care a diferenţiat cele două echipe..
Jurnaliștii de la BBC au încheiau relatarea cu o glumă: ”Din fericire, nimeni nu a lovit mingea greșită”.
Pe 4 octombrie, episodul doi. O reeditare a meciului RDG – RFG, de la Mondialul din 1974. La Reinsdorf bei Wittenberg, în landul Sachsen. Toată lumea, din nou, compet dezbrăcată.
”Ce zi epică! Ce energie. Trăiască Fotbalul în pielea goală”, a scris regizorul pe o rețea socială.
Despre meci au scris Bild și au transmis imagini RTL și postul regional MDR Gestul artistului, de a organiza meciuri pentru amatori în pielea goală, vine după ce procurorii elvețieni au lansat probe penale împotriva șefului FIFA, Gianni Infantino, acuzându-l de corupție.