Sari la conținut

Fost preot, condamnat în Germania pentru abuzuri sexuale asupra unor băieți

22/02/2018 17:08 - ACTUALIZAT 28/04/2020 17:57

Un fost preot a fost condamnat joi de un tribunal german la opt ani şi şase luni de închisoare pentru comiterea a peste o sută de agresiuni sexuale asupra a cinci băieţi şi a unei tinere, relatează AFP.

Tribunalul din Deggendorf (sudul Germaniei) a decis că înainte de ispăşirea pedepsei, acuzatul, deja condamnat în trecut pentru infracţiuni sexuale, trebuie să urmeze un tratament psihiatric într-o instituţie închisă, a anunţat un purtător de cuvânt al tribunalului.

După acest tratament, bărbatul, în vârstă de 53 de ani şi prezentat în presa germană ca Thomas Maria B., va începe ispăşirea pedepsei de opt ani şi jumătate de închisoare, iar eliberarea sa ulterioară va fi condiţionată de gradul de pericol pe care îl reprezintă, potrivit aceleiaşi surse.

„Trebuie să aşteptăm să vedem ce curs va lua terapia”, a declarat instanţa într-un comunicat. Durata internării psihiatrice nu poate fi determinată a priori şi se va întinde probabil pe „mai mulţi ani”, a precizat instanţa de judecată.

„Pentru moment, nu este încă posibil să se stabilească dacă acuzatul va prezenta un pericol pentru colectivitate după tratamentul într-o unitate de psihiatrie închisă”, a adăugat jurisdicţia.

Parchetul şi apărarea acuzatului, care a recunoscut faptele, au cerut luni o pedeapsă de mai mulţi ani de închisoare şi plasarea într-o unitate de psihiatrie a acestui fost preot originar din Wuppertal (vest).

Potrivit mărturiei a doi copii, cu vârste cuprinse între 10 şi 14 ani în momentul comiterii faptelor, şi declaraţiilor acuzatului, acesta a agresat sexual de 108 ori cinci băieţi. După ce a câştigat încrederea unor „familii foarte pioase”, el a comis numeroase abuzuri, a denunţat tribunalul în comunicatul său.

De asemenea, el a încercat să violeze o tânără în vârstă de 18 ani din anturajul său.

Faptele s-au petrecut pe parcursul a şapte ani în anii ’90 în Germania în regiunile Mainz (vest) şi Deggendorf, precum şi în Austria, Italia, Polonia şi Elveţia.

Bărbatul a ispăşit deja cinci ani şi jumătate de închisoare între 2003 şi 2009, tot pentru infracţiuni sexuale. Un tribunal ecleziastic din Freiburg (sud-vest) a pronunţat în 2008 excluderea sa din Biserica Catolică, aminteşte agenţia germană de presă dpa, citată de Agerpres.

Oroare în Germania: imagini cu abuzuri sexuale asupra unor nou-născuți, zeci de percheziții în locuințele suspecților

Continuați să citiți în Ziarul Românesc