De vineri, 26 iunie, până duminică, 28 iunie, s-a desfăşurat la Nürnberg cea de-a 11-a ediţie a Festivalului Românesc (Rumänien Sommerfest 2015), organizat de asociaţia de prietenie româno-germană Romanima e. V., cu sprijinul Ministerului Afacerilor Externe – Departamentul Politici pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni.
De unsprezece ani, în ultimul sfârşit de săptămâna al lunii iunie, Festivalul, devenit deja tradiţie, reuneşte artişti interpreţi, actori, formaţii de muzică populară şi ansambluri de dansuri româneşti din Germania şi România. În acest an, Festivalul a avut noi valenţe culturale, prin vernisarea unei expoziţii de pictură (Constantin Tofan, Peisaje Româneşti) la galeria Tiny Griffon Gallery (care promovează artişti români) şi prin sărbătorirea Zilei Internaţionale a Iei, atât la vernisaj şi la cocktailul care a urmat, cât şi în cele două zile de festival în aer liber.
Festivalul a fost deschis de Christian Vogel, prim-viceprimar al oraşului Nurnberg, în prezenţa consulului general al României la Muenchen, Anton Niculescu, alături de reprezentaţi ai oficialităţilor locale (consilieri locali, directorul Direcţiei de Relaţii Internaţionale a oraşului Nurnberg), de consilieri locali ai oraşului Braşov, înfrăţit cu Nurnberg şi de reprezentanţi ai presei.
O echipa a TVR Internaţional a filmat pe parcursul celor trei zile de festival. La sărbătoarea populară desfăşurată în plin centrul oraşului (Kornmarkt) au participat câteva mii de oameni, veniţi nu doar din Nurnberg, ci şi din localităţile învecinate.
Stela Popescu şi Maria Butaciu au fost vedetele Festivalului, dar ansamblul artistic ‘Mărţişorul’ din Braşov a fost revelaţia acestei ediţii. Îmbrăcaţi în minunate straie populare (şi rezistând eroic, la aproape 30 de grade, cu bundiţe şi căciuli de miel), dansatorii au părăsit spaţiul scenei şi au transformat întreagă piaţă în ring de dans. Publicul nu s-a lăsat mult rugat şi, în după-amiezele de sâmbătă, 27, şi duminică, 28 iunie, s-au prins în dans şi români, şi germani, şi turişti care se întâmplaseră pe-acolo şi au rămas ore în şir, cuceriţi de muzică, de mirosul de mititei şi de ambianţa veselă.
Au mai cântat pentru cei prezenţi Măriuca Spătaru, A-Acord Band Nurnberg, Petre Stoian, Regal Transilvan, Lucia Potra, Maria Butila, Aurelian Suciu, Daniel Rosalim, într-un program artistic realizat cu sprijinul Primăriei Braşov.
Au mai dansat şi elevii şi profesorii Academiei de Balet Român Uliczay, activă în Nurnberg de peste două decenii şi condusă de maestrul de balet şi coregraful Român Uliczay, fost balerin al Teatrului Fantasio din Constanţa.
Au fost mulţi care au rămas ore în şir în piaţă, fredonând sau cântând de-a binelea cântece populare îndrăgite, mâncând cu poftă mititei sau langoşi şi încheind festinul cu savarine, tort Doboş, ecleruri şi toate dulciurile amintind de anii copilăriei.
A fost o ediţie minunat organizată, cu voie bună, cu vreme frumoasă, cu mulţi, foarte mulţi vizitatori, cu costume populare din toate zonele ţării, cu standuri la care, dincolo de mâncăruri, băuturi şi dulciuri tradiţionale, s-au putut admira şi cumpără obiecte de artizanat, CD-uri şi DVD-uri, icoane şi ouă încondeiate. Important e că nu s-au auzit decât cuvinte de laudă şi că, dincolo de foarte mulţi români care au participat, mulţi germani au plecat de la Festivalul Românesc încântaţi de tradiţii despre care ştiau prea puţin.
Cristina Simion
Inhaberin
Tiny Griffon Gallery U.G. (haftungsbeschränkt)
Hirschelgasse 1
90403 Nürnberg, DE
0049-911-49031340
tinygriffon.com