Sari la conținut

Un eurodeputat german compară România cu Vestul Sălbatic: „O țară cu așa infrastructură, corupție, să fie primită în UE?”

06/10/2022 11:26 - ACTUALIZAT 06/10/2022 11:32
eurodeputat german România Vestul Sălbatic

Ştiri România – Un eurodeputat german compară România cu Vestul Sălbatic. Eurodeputatul german, Guido Reil, a lansat un atac virulent la adresa României şi a Bulgariei, în timpul dezbaterilor privind aderarea acestor două state la Schengen, susţinând că inclusiv aderarea lor la UE a fost o greşeală. ”În ultimul an am fost de multe ori în România şi vreau să fiu prietenos când spun că România este Wild West-ul Europei. În Ucraina am văzut o infrastructură ult mai bună decât în România. Nu avem nevoie de România şi de Bulgaria nici în Uniunea Europeană, nici în Schengen”, a afirmat Reil. Preşedinta de şedinţă i-a atras atenţia eurodeputatului german pentru tonul jignitor folosit şi a anunţat că o va informa pe preşedinta PE, Roberta Metsola, în vederea sancţionării lui Guido Reil.

Eurodeputatul german Gunnar Beck (grupul ID) a apreciat că este nevoie mai degrabă de o reformă a spaţiului Schengen, nu de extinderea sa prin ”admiterea a trei state corupte” (Bulgaria, Croaţia şi România, n.red.), el invocând ca argument indicele Transparency International. În opinia sa, aderarea României şi a Bulgariei la Schengen va duce la o migraţie în masă. Citiţi şi >>> Cancelarul Germaniei SUSȚINE aderarea României la Schengen

Reacţii la declaraţia unui eurodeputat german care compară Românai cu Vestul Sălbatic

Eurodeputaţii români, care au susţinut miercuri în plenul Parlamentului European aderarea cât mai rapidă a României şi a Bulgariei la spaţiul Schengen, au reacționat la aceste declarații. ”Nu pot să îmi ascund stupoarea şi şocul faţă de ce am auzit. Acum 11 ani s-a ajuns la concluzia că România şi Bulgaria sunt pregătite pentru Schengen, dar în 2022 încă avem această discuţie”, a spus Cristian Terheş (grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni).

Şi Dacian Cioloş a ţinut să îi răspundă lui Guido Reil, spunând că dacă România nu ar fi gestionat ireproşabil situaţia refugiaţilor ucraineni ajunşi la frontieră atunci eurodeputatul german ar fi văzut cu adevărat ”ce înseamnă Far West”. Potrivit fostului premier, prin aderarea României la spaţiul Schengen întreaga Uniune Europeană va deveni mai puternică. Citiţi şi >>> „România va fi membră a spaţiului Schengen. Suntem foarte aproape”

Şi europarlamentarul Vlad Botoș i-a răspuns în mod dur eurodeputatului german Guido Reil și a cerut respingerea aderării țării noastre la Schengen. De la tribuna Parlamentului European, el i-a replicat acestuia în germană: „Este o nerușinare”. „Ați jignit poporul român cu aceste cuvinte. Este inadmisibil ce ați spus despre poporul român. Este o nerușinare, iar eu așa ceva nu pot vedea din partea unui german. Eu am crescut în cultura germană, dar în educația mea nu a existat o asemenea atitudine”, a spus Vlad Botoș de la tribuna Parlamentului European.

În luna decembrie, guvernele statelor UE vor vota dacă vor acorda sau nu aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen, după peste 10 ani de amânări.

Sursa: Euractiv, ZiarulRomanesc.de

Continuați să citiți pe ziarulromanesc.de