O zebră care a scăpat de la un circ din nordul Germaniei a fost împuşcată, a anunţat miercuri Poliţia germană, potrivit DPA, citată de Agerpres.
În timpul nopţii, două zebre au fugit din adăposturile lor de la un circ din landul Mecklenburg – Pomerania Inferioară, iar una dintre ele a provocat un accident rutier.
Un localnic, care a observat animalele în timpul nopţii, a alertat Poliţia, a precizat miercuri un purtător de cuvânt al forţelor de ordine germane.
Una dintre cele două zebre ar fi intrat în coliziune cu un autovehicul pe o autostradă, în apropiere de Tessin, un oraş de mici dimensiuni aflat la mică distanţă de oraşul Rostock, în nordul ţării.
Potrivit Poliţiei germane, nicio persoană nu a fost rănită, însă animalul a dispărut după accident, în ciuda încercărilor de a-l ademeni înapoi cu hrană sau prin alte metode. Nu s-a ştiut cu siguranţă dacă animalul a fost rănit. Mai târziu, acesta a fost împuşcat.
Cea de-a doua zebră a fost prinsă fără dificultate şi dusă înapoi la circ.