Sari la conținut

Dosar penal: Șoferul neamț care a produs un accident în județul Alba era beat la volan

27/06/2017 13:27 - ACTUALIZAT 21/06/2023 10:22

Potrivit IPJ, la data de 25.06.2017, în jurul orelor 00.10, Poliția Municipiului Blaj a fost sesizată cu privire la faptul că, pe raza localității Lunca Târnavei, a avut loc un accident rutier.

accident_deDin primele cercetări efectuat de poliţiştii deplasaţi la faţa locului a rezultat că D.T.A., de 30 de ani, din Germania, în timp ce conducea un autoturism pe strada Principală din localitatea Lunca Târnavei, a pierdut controlul asupra autoturismului şi a intrat în coliziune cu un capăt de pod.

În urma accidentului, conducătorul autoturismului a suferit leziuni corporale uşoare şi a fost transportat la spitalul din Blaj unde a primit îngrijiri medicale.

Acesta a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiindu-i recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Pe numele său, a fost întocmit dosar penal în care este cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de ,,vătămare corporală din culpă” şi „conducere sub influenţa alcoolului”, informează alba24.ro.

Accident violent pe autostrada A14: Un camion românesc a intrat în derapaj

 

Continuați să citiți în Ziarul Românesc