Cei ce vor să studieze în Germania, au posibilitatea să aleagă între mai multe forme de învăţământ universitar cum ar fi pe de o parte Universităţi şi Universităţi tehnice, iar pe de altă parte facultăţi, care au la baza asimilarea materiilor din punct de vedere practic şi mai putin teoretic, aşa numitele Fachhochschulen.
Potrivit platformei de specialitate info-germania.com, dacă primele două tipuri de facultăţi se întâlnesc pretutindeni în Europa, în ce priveşte Fachhochschulen, acestea sunt mai mult o particularitate a sistemului de învăţământ universitar german. Principalele caracteristici ale unui astfel de tip de facultate sunt:
– accentul se pune pe practică şi mai puţin pe teorie;
– cursurile au loc cu un număr mic de studenţi;
– materii care au foarte mare legatură cu ceea ce se înfruntă un absolvent la locul de muncă;
– şi nu în ultimul rand timpul de studiu este mult mai redus ca la o facultate/universitate normală;
– absolvenţii unei Fachhoschule care au absolvit studiul cu note foarte bune se pot înscrie la doctorat doar în cadrul unei universităţi, deoarece Fachhochschulen nu oferă posibilitatea absolvirii unui doctorat.
Studiul în cadrul unei Fachhoschule se împarte în două părţi:
Grundstudium – pregătirea teoretică de bază;
Hauptstudium – specializare şi practică.
Grundstudium în cadrul unei Fachhochschule durează patru semestre şi în acest timp se pune accentul mai mult pe teoria generală ce reprezintă de fapt baza primei părţi a studiului. Aşadar în cadrul unei facultăţi de inginerie materiile de baza sunt: matematică, mecanică, chimie, fizică. La sfârşitul acestei prime părţi se vor verifica cunoştiinţele teoretice dobândite sub forma unui examen, care poartă denumirea de Zwischenprüfung. Alte facultăţi emit direct –Vordiplom – un gen de Prediplomă prin care se atestă faptul că examenele teoretice din prima parte a studiului au fost absolvite.
Hauptstudium – este destinat aprofundării cunoştinţelor acumulate în Grundstudium în cadrul căruia se pune accentul mai mult pe o specializare într-un anumit domeniu. Durata acestuia este de trei semestre şi se termină cu examenul de Bachelor sau de patru semestre şi se termină cu susţinerea examenului de Diploma ( Diplom ). Cei care aleg prima variantă au posibilitatea de a alege calea unui Master şi cu acesta din urmă îşi câstigă şi dreptul de a face doctoratul (promovieren), drept urmare, cei care au ales varianta absolvirii cu diplomă (Diplom) o au de la bun început. O importanţă deosebită o reprezintă în această etapă a studiilor şi alegerea materiilor opţionale pe care un student înţelege să le frecventeze.
Înapoi la școală? Iată ce învățați într-un curs de orientare și la ce vă poate ajuta
Hochschule /Universität
Această formă de învăţământ universitar este împărţită în două părţi: studiul de teorie generală ( Grundstudium ) şi studiul de aprofundare sau de specializare ( Hauptstudium ). Durata medie de studiu în Germania diferă de la o facultate la alta, astfel că aceasta poate fi cuprinsă între 7 – 14 semestre. La facultăţile la care se susţine un examen de stat urmează după terminarea studiului pentru profesori – perioada de 2 ani de pregătire ( Vorbereitungsdienst ), pentru jurişti stagiatura de doi ani ( Refendariat ) şi pentru medici stagiatura de doi ani ( Praktikum ).
Grundstudium – durează patru semestre, adică doi ani, timp în care studenţii fac cunoştinţă cu partea teoretică a acestui tip de studiu, aceştia trebuind să frecventeze cursuri de teorie generală, seminarii şi mai puţin materii opţionale. Aşadar modul în care este structurată prima parte a facultăţii – Grundstudium – este în princpiu pentru toţi studenţii la fel.
Grundstudium se încheie de obicei cu un examen prin care se verifică cunoştinţele acumulate în prima parte a studiului şi care poartă denumirea ori de Vordiplom ori de Zwischenprüfung, aceasta depinzând de la o facultate la alta.
Reuşita la un astfel de examen va deschide drumul către a doua parte a studiului aşa numitul – Hauptstudium -. Pregătirea pentru acest examen este în medie de un semestru. Odată cu intrarea în Hauptstudium se deschid pentru studenţi foarte multe oportunităţi, cu ajutorul cărora aceştia pot să-şi realizeze propriile interese şi viziuni legate de domeniul în care studiază. În prim plan este realizarea unui orar individual, în funcţie şi de preferinţele avute, dar şi în funcţie de planurile de viitor ale fiecăruia.
Hauptstudium este o aprofundare a studiului teoretic, în cadrul căruia studentul trebuie să frecventeze seminarii, colocvii, tutorii, repetitorii, etc. Înscrierea la acestea trebuie făcută din timp, căci datorită numărului mare de studenţi locurile sunt limitate.
Durata de studiu a acestei de a două părţi este cuprinsă între patru şi şase semestre. Excepţie face facultatea de medicină, în cadrul careia Hauptstudium durează 10 semestre. Hauptstudium se încheie cu un examen scris şi unul oral. În plus fiecare student trebuie să mai predea o temă în domeniul în care se specializează. Timpul de pregătire pentru examen şi pentru temă este de două semestre.
O importanţă deosebită o are şi absolvirea unui semestru în străinatate, care poate fi făcut după Zwischenprüfung sau în Hauptstudium, deoarece aceasta ar putea oferi oportunităţi noi în urmarea unei cariere internaţionale sau posibilitatea obţinerii unui loc de muncă într-o firmă internaţională.
Informații și sfaturi gratuite despre stabilirea în Germania – unde le puteți obține
Perfecționarea profesională și fondarea unei afaceri în Germania – Unde puteți obține informații