
Într-o perioadă în care plățile digitale câștigă tot mai mult teren, specialiștii lucrează deja la ceea ce ar putea deveni bancnota viitorului. Mai mică, mai rezistentă și concepută pentru a răspunde noilor provocări tehnologice, aceasta promite să transforme modul în care sunt folosiți banii cash. Iată cum vom face plățile peste câțiva ani.
Cum arată bancnota viitorului: încape în portofel ca un card bancar
O nouă bancnotă-concept, denumită „STELLA”, a fost prezentată de Imprimeria Federală a Germaniei (Bundesdruckerei) în cadrul unei conferințe de specialitate desfășurate la Washington, D.C. Proiectul face parte din seria experimentală „Ex Nihilo” și propune o schimbare radicală de design și dimensiuni.
Cea mai spectaculoasă noutate este dimensiunea sa. Bancnota „STELLA” este aproximativ la fel de mare ca un card de credit, fiind considerabil mai mică decât bancnotele aflate în prezent în circulație.Potrivit Bundesdruckerei, obiectivul este ca numerarul să rămână practic și atractiv într-o lume în care plățile electronice devin tot mai populare. În același timp, noul format urmărește să reducă consumul de materiale și costurile de producție, fără a compromite securitatea.

Material nou pentru mai multă rezistență și economie de resurse
Noua bancnotă este realizată pe un substrat polimeric, o folie subțire din plastic obținută din materii prime regenerabile, fără utilizarea resurselor fosile. Reprezentanții instituției germane susțin că acest material este mai durabil și permite reducerea consumului de energie, a cantității de materii prime și a costurilor de fabricație. Chiar dacă suprafața bancnotei este mai mică, aceasta va integra atât elemente clasice, cât și tehnologii moderne de securitate. Designul este conceput astfel încât întreaga suprafață a bancnotei să poată fi utilizată pentru protecția împotriva falsificării.
Citiți și: BCE a scumpit banii Europei: lovitură în rata lunară a milioane de oameni
Conceptul „STELLA” continuă direcția deschisă de bancnota experimentală „IGNIS”, care a câștigat un premiu în industrie în anul 2024. Dacă „IGNIS” s-a remarcat prin utilizarea hârtiei negre și a unui cip de securitate extrem de subțire, noul proiect pune accentul pe sustenabilitate și eficiență economică. Designul este inspirat de stele și de originea carbonului în univers, simbolizând ideea reducerii la esențial, relatează BILD.
Numerarul rămâne puternic, în ciuda avansului plăților digitale
Prezentarea noii bancnote are loc într-un moment în care numerarul continuă să fie folosit pe scară largă în Germania, în ciuda creșterii popularității plăților electronice. Potrivit unui studiu realizat de Bundesbank în 2025, 99,4% dintre punctele de vânzare testate acceptau numerar, iar în 98,7% dintre cazuri plata cash putea fi efectuată fără probleme încă de la prima încercare.
