
Creșteri salariale în Germania în aprilie 2025: Începând chiar din această lună, milioane de angajați din sectorul public din Germania vor beneficia de o majorare salarială semnificativă. După luni de negocieri tensionate și valuri de greve de avertisment, sindicatele și autoritățile au ajuns, în sfârșit, la un acord. Iată cine sunt beneficiarii și ce prevede noul contract colectiv.

Creșteri salariale în două etape
Potrivit Agenției Germane de Presă (dpa), peste 2,5 milioane de salariați din administrația publică, transportul local, grădinițe, spitale și alte servicii comunale vor primi mai mulți bani în conturi. Modificările salariale sunt aplicate în două etape:
► Din 1 aprilie 2025: veniturile vor crește cu 3%, dar nu mai puțin de 110 euro lunar.
► Din 1 mai 2026: va urma o altă creștere de 2,8%. Totodată, se va majora și al 13-lea salariu.
Pe lângă acestea, vor fi acordate și sporuri mai mari pentru munca în ture, un aspect esențial mai ales pentru personalul din sănătate și transport.
Mai mulți bani și mai multe zile libere
Acordul prevede și modificări ale programului de lucru și zilelor libere. Din 2027, angajații vor beneficia de o zi suplimentară de concediu, iar o parte din al 13-lea salariu va putea fi transformată în până la trei zile libere. Totodată, în spitalele comunale, angajații vor putea, voluntar și temporar, să își mărească programul la până la 42 de ore pe săptămână.
Citiți și ► Viața în Germania în aprilie 2025: schimbări majore pentru șoferi, părinți și angajați
Deși sindicatele și-au exprimat îngrijorarea privind o posibilă presiune asupra salariaților, liderul sindicatului Verdi, Frank Werneke, a subliniat: „Nimeni nu poate fi forțat să lucreze mai mult. Este o decizie voluntară, iar orele suplimentare vor fi plătite cu un bonus.”
Cine beneficiază concret?
Creșterile salariale se adresează angajaților din administrația federală și cea locală, care activează în:
► Instituții de stat (primării, oficii publice)
► Grădinițe
► Transport public (autobuze, trenuri regionale)
► Spitale și servicii medicale comunale
► Gospodărirea orașelor (curățenie, salubritate)
În total, peste 2,5 milioane de persoane vor simți aceste beneficii direct în buzunar, conform Echo24.
Citiți și ► Cresc salariile în construcții în Germania: noile tarife se aplică din aprilie
Creșteri salariale în Germania în aprilie 2025: un compromis după luni de tensiuni
Negocierile au fost tensionate. Sindicatele au cerut inițial o creștere de 8%, dar nu mai puțin de 350 euro lunar, precum și trei zile libere suplimentare anual. De cealaltă parte, angajatorii au considerat aceste cerințe „exagerate și nefinanțabile”. După trei runde eșuate de negocieri și o serie de greve, s-a apelat la procedura de mediere, care a dus la actualul acord valabil pentru 27 de luni, începând retroactiv din 1 ianuarie 2025. Pentru angajații din sectorul public al landurilor federale, negocierile vor continua separat, în toamna acestui an.