Sari la conținut

A condus 28 de ore fără oprire, amendă record pentru un șofer român în Germania

12/02/2018 15:13 - ACTUALIZAT 27/06/2023 18:34

Douăzeci și opt de ore și 24 de minute, atât a condus un șofer român un camion într-un interval de 37 de ore.

Bărbatul a fost oprit pentru un control de poliția din Fürstenfeldbruck, Bavaria, sâmbătă 9 februarie, în jurul orei 14.15, pe autostrada A99. Poliția a descoperit că șoferul nu și-a introdus cardul în tahograf pentru a-și putea masca activitatea la volan.

Agenții au stabilit că într-un interval de 37 de ore românul a făcut numai trei pauze, dar nu ca să se odihnească, ci ca să încarce marfă.

Poliția avertizează că un șofer atât de obosit prezintă un risc considerabil de a adormi la volan și de a pune în pericol ceilalți participanți la trafic și pe sine.

Șoferul român a fost amendat cu 12.000 de euro și a fost obligat să facă o pauză de 12 ore.

ATENȚIE la călătoriile ilegale, polițiștii germani opresc microbuze în trafic și aplică sancțiuni

Continuați să citiți în Ziarul Românesc