Sari la conținut

Tradiții peste calendar: Obiceiul Mărțișorului, prezentat în cadrul unui Festival din München

19/10/2017 15:07

La 15 octombrie a.c. a avut loc cea de-a 6-a ediţie a Festivalului pentru copii și tineret din München (Juki), în cadrul căruia a fost prezentat un proiect intercultural cu semnificaţie importantă din perspectiva promovării valorilor şi culturii tradiţionale româneşti şi a regiunii, anunță Consulatul de la München.

Copii de origine română, bulgară și greacă au lucrat mai mult de un an pentru a prezenta publicului german obiceiul Mărțișorului, larg răspândit în zona balcanică. Au fost realizate 9 filme de scurt-metraj care îşi propun să prezinte într-o manieră creativă şi pe înţelesul celor mici obiceiul Mărţişorului, aşa cum este acest celebrat în diferite ţări din regiune.

Consulul general al României la München, Iulia-Ramona Chiriac, a fost prezentă pentru a susţine iniţiativa Despinei Leonhard, inițiatoarea și coordonatoarea proiectului.

„Acest proiect intercultural este o dovadă minunată și lăudabilă de integrare și cooperare într-o eră a mobilității intense, unde vechile tradiții și obiceiuri se pot pierde ușor”, a declarat consulul general.

La eveniment au participat, de asemenea, reprezentanţi ai oficiilor consulare ale Greciei şi Bulgariei în München, precum și ai Consiliului pentru Migrație (Migrationsbeirat). Proiectul este, de asemenea, susţinut de către MORGEN e.V. (House of Ressources) și de Referatul Social din München.

EXCLUSIV / Consulul general al României la München, Iulia-Ramona Chiriac: «Suntem peste un sfert de milion de români în Bavaria şi Baden-Württemberg»

Continuați să citiți în Ziarul Românesc