Încă 10 români angajaţi la un abator din localitatea germană Birkenfeld, unde a fost depistat un focar de coronavirus, au fost confirmaţi ca infectaţi cu SARS-CoV-2, informează Ministerul Afacerilor Externe (MAE).
„Potrivit informaţiilor comunicate public de către autorităţile germane, a fost finalizată a treia rundă de testare a tuturor lucrătorilor care anterior fuseseră testaţi negativ.
Din totalul celor 750 de persoane supuse testării, au fost depistate 16 cazuri noi de contaminare cu SARS-CoV-2, dintre care 10 sunt cetăţeni români. Totodată, 23 de lucrători ai abatorului (număr care include şi cele 16 cazuri noi) se află încă în carantină”, precizează MAE.
De asemenea, ministerul român precizează că o echipă formată din reprezentanţi ai autorităţilor de sănătate publică, sanitar-veterinare şi pentru protecţia consumatorului de la nivel de land şi local, însoţiţi de experţi ai autorităţilor locale şi districtuale, au inspectat spaţiile companiei de prelucrare a cărnii pentru a verifica şi evalua modul de aplicare şi eficienţa noilor măsuri de combatere a răspândirii SARS-CoV-2 în rândul personalului, potrivit Agerpres.
La începutul lunii mai, Ministerul de Externe informa că se regăsesc şi cetăţeni români printre persoanele confirmate cu Covid-19 care îşi desfăşoară activitatea la compania de prelucrare a cărnii din localitatea germană Dissen.
MAE a anunţat că, prin Ambasada României la Berlin, s-a autosesizat ca urmare a informaţiilor apărute în mass-media locală referitoare la depistarea unor cazuri de infecţie cu Covid-19 în rândul mai multor lucrători ai unei companii de prelucrare a cărnii din localitatea Dissen, landul german Saxonia Inferioară, şi a întreprins, în regim de urgenţă, demersuri pe lângă autorităţile locale şi angajator pentru a verifica dacă printre persoanele infectate se regăsesc şi cetăţeni români.
Potrivit datelor preliminare obţinute de către reprezentanţii ambasadei, se arată într-o informare a MAE, printre persoanele confirmate cu Covid-19 care îşi desfăşoară activitatea la această companie se regăsesc şi cetăţeni români, iar, până la acest moment, nu există date concrete cu privire acestea, numărul total al angajaţilor diagnosticaţi urmând a fi comunicat în cursul zilelor următoare.