Angela Merkel, în vârstă de 63 de ani, este considerată cea mai puternică femeie din lume, dar mulţi se întreabă cine este bărbatul care stă în spatele acesteia.
Joachim Sauer, în vârstă de 68 de ani, este soţul cancelarului german şi pare fericit să rămână un ilustru necunoscut în afara domeniului său de activitate, fiind profesor de chimie cuantică la Universitatea din Berlin. El nu vorbeşte niciodată cu presa şi apare foarte rar în public cu soţia sa, scrie ONE.
Joachim Sauer s-a născut pe 19 aprilie 1949, în orăşelul Hosena în Germania Democrată. A cunoscut-o pe Merkel în 1981. Ea avea 27 de ani şi tocmai obţinuse diploma universitară în fizică. El avea 32 de ani şi preda la Academia de Ştiinţe din Berlin. Amândoi erau căsătoriţi. Căsătoria Angelei cu Ulrich Merkel, tot un absolvent de fizică, s-a încheiat cu un divorţ în 1985. Căsnicia lui Sauer cu o chimistă s-a încheiat în 1983, când el a decis să părăsească apartamentul cuplului.
Sauer şi Merkel au locuit împreună mai mult de zece ani înainte de a se căsători în 1998, cedând presiunilor din partea bisericii şi a aliaţilor din Uniunea Creştin-Democrată. Mulţi considerau că nu se cade ca un lider politic conservator să trăiască în concubinaj cu cineva.
Un ziar german titra mai demult că Sauer este „invizibil ca o moleculă”. Numele lui înseamnă „supărat” sau „acru”. O altă trăsătură pentru care mai este cunoscut Sauer este cumpătarea.
În aprilie, el a luat o cursă low-cost către Italia, unde trebuia să îşi petreacă un concediu împreună cu Merkel. Sauer a preferat această variantă în loc de plata unei sume modice pentru a merge cu avionul oficial, potrivit relatărilor presei germane.
În timp ce Merkel se luptă în lumina reflectoarelor internaţionale, Sauer, în vârstă de 68 de ani, pare mulţumit să rămână anonim dincolo de cercurile academice.
„Vă mulţumesc pentru interes”, a scris el răspunzând astfel unui e-mail prin care i se solicita un interviu.
Când apar în public împreună, Merkel pare uneori să uite că Sauer e şi el prezent. În 2011, când a primit Medalia Prezidenţială pentru Libertate la Casa Albă, Merkel a ieşit din limuzină şi a început să urce treptele, după care s-a oprit şi a aşteptat în timp ce Sauer se grăbea să o prindă din urmă.
În timp ce alte „prime doamne” vorbesc adesea în public şi susţin diferite cauze, Sauer nu are opinii publice. Determinarea lui de a nu intra în vizorul publicului poate părea ostilă uneori.
„Nu am să zic nimic la microfonul vostru” a mârâit el către o cameră de filmat în timp ce se afla cu Merkel pe covorul roşu la festivalul de operă Bayreuth în 2005, pe vremea când Merkel încă era liderul opoziţiei, potrivit Mediafax.