Poliţiştii din Alba au depistat şi reţinut un bărbat urmărit, la nivel naţional, care se sustrăgea executării unui mandat de arestare provizorie, emis de magistraţii Curţii de Apel Alba Iulia, scrie Adevărul.
Luni, 24 septembrie 2018, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale din IPJ Alba, cu sprijinul poliţiştilor de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Sebeş, au identificat şi reţinut, pe raza municipiului Alba Iulia, un bărbat de 31 de ani, din municipiul Sebeş, posesor al unui mandat de arestare provizorie.
S. Josef-Raimund era dat în urmărire, la nivel naţional, fiindcă se sustrăgea executării mandatului de arestare provizorie, emis la data de 2 februarie 2018 de către Curtea de Apel Alba Iulia, pe o perioadă de 30 de zile, în baza unui mandat european de arestare emis de autorităţile din Germania. Iniţial, în 19 ianuarie, bărbatul a fost plasat sub control judiciar, însă acesta nu s-a mai prezentat, ulterior, în faţa judecătorilor motiv pentru care a fost emis un mandat de arest preventiv.
Anterior emiterii mandatului european de arestare, bărbatul fusese condamnat, de autorităţile din Germania, la 7 luni închisoare pentru săvârşirea mai multor infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere.
Bărbatul va fi prezentat magistraţilor Curţii de Apel Alba Iulia, pentru dispunerea măsurilor legale.