Știri Germania – Afd „partidul Rusiei”. Cancelarul german a catalogat miercuri formaţiunea de extrema dreaptă Alternativa pentru Germania -AfD a fi „partidul Rusiei”, într-un răspuns la solicitarea acestui grup de a ridica sancţiunile împotriva Moscovei ca măsură de combatere a inflaţiei şi a creşterii preţurilor la energie.
>>> „În Germania este dictatură” și „politicienii sunt marionete”: Asta cred numeroși cetățeni germani
„Constat că AfD nu este numai un partid populist de dreapta, ci şi un partid al Rusiei”, a remarcat Olaf Scholz în faţa parlamentului, în cadrul unei sesiuni de întrebări adresate guvernului.
„Să omorâm porcii cu explozibil”. O grupare extremistă cere uciderea politicienilor din AfD
Scholz a făcut această afirmaţie răspunzând unei întrebări adresate de deputatul AfD, Stefan Kotre, care a calificat sancţiunile împotriva Rusiei drept „inutile” şi „rupte de realitate” şi a cerut punerea în serviciu a gazoductului Nord Stream 2. Darea în exploatare a gazoductului, finalizat deja, a fost suspendată la câteva zile după invazia Rusiei în Ucraina la 24 februarie.
„Cel care se pare că este rupt de realitate sunteţi chiar dumneavoastră pentru că nu aţi sesizat că există un război în Ucraina”, i-a spus în replică Scholz.
Politician AfD, înfiat din România: Miliardele de euro trimise de migranți acasă provin și din ajutoarele sociale acordate de Germania
Potrivit lui Scholz, mandatul momentului este solidaritatea cu Ucraina şi aceasta, a spus cancelarul, este susţinută de mulţi germani care economisesc de bunăvoie energie.
Germania, a spus el, se pregăteşte, de asemenea, să renunţe la petrolul şi gazele ruseşti şi investeşte în infrastructuri corespunzătoare.
Mai mult, Scholz a respins posibilitatea prelungirii existenţei celor trei centrale atomice încă în funcţiune şi care ar urma să fie oprite la sfârşitul anului.
Aceste centrale, potrivit cancelarului, generează doar o mică parte din energia produsă în Germania şi nu au nicio relevanţă pentru producerea agentului termic în timpul iernii, când va interveni marea provocare în faţa reducerii furnizării de gaze ruseşti.
Declarație șocantă a unui membru AfD: „Putem să-i împușcăm sau să-i gazăm pe migranți. Nu-mi pasă”
Sursa: dpa. Agerpres. ZiarulRomanesc.de