Sari la conținut

Bogdan Piperiu, expoziție de pictură la Stuttgart. „Îi curg prin vene vopseluri și uleiuri”

03/02/2020 08:46 - ACTUALIZAT 03/02/2020 08:46

Lui Bogdan Piperiu îi curg prin vene vopseluri și uleiuri. El și-a făcut din pictură meserie, iubită, esență, amintire, sevă, viitor și prezent. O familie minuntata îl înconjoară și îl susține. Ei sunt Piperiu’s Team și vibrează la unison.

 S-a născut într-un sat de poveste din Banat, România. Acolo unde pădurea, apele, pământul și cerul se contopesc, de-acolo Bogdan își are culorile. Și tot de-acolo, mâinile muncite ale oamenilor pământului, cu durerile și veselia lor, toate trecătoare, toate prezente. 

 Pentru a-l înțelege pe Bogdan Piperiu, ar trebui să ajungem odată la Moniom. Între Reșița și Bocșa, în drum spre Timișoara. Natură pură. Natură care se reflectă în ochii copilului de atunci dar și al omului matur, cu cât trece timpul, mai profund. Culorile pământului le regăsim în fiecare lucrare. 

 Bogdan nu s-a mulțumit numai cu talentul și s-a perfecționat în timp, ajungând să stăpânească nu numai tehnica pensulei, ci și cea virtuală. A reușit ca cea mai bună reclamă referitoare la persoana și munca lui să și-o facă cel mai bine, singur. 

 Așa l-am cunoscut pe Bogdan Piperiu.

Acum câțiva ani, la o acțiune muzicală deosebită de Crăciun, realizată de colega noastră, pianista Cristina Popa van Grootel, înconjurată atunci de mulți copii și tineri care și-au adus muzica în viață iar muzică a venit cu daruri în viața lor, indiferent că erau deja studenți eminenți sau copii cu deficiențe.

La acel concert ajuns de departe cu familia, la plecare, încântat de ce văzuse și auzise, a venit către mine și am schimbat două vorbe. De atunci, ne-a susținut cu realizarea mai multor afișe pentru acțiunile culturale ale asociației EU Reflect e.V. , dându-le o valoare aparte prin prezentare.

 Bogdan se joacă. Pentru el computerul ca și pensula sunt doar mijloace. Dar este o joacă serioasă. În care pune de fiecare dată un strop din sufletul și gândurile care-l macină.

E un joc al căutărilor, al împlinirilor și deznădăjduirii, al frumosului sau tragicului unduit în fire abia percepute de la rozul petalei străjuit de griurile metalului poate venind din muzica preferată, apoi luturile în ocru și siena și un ochi care veghează. 

 Bogdan Piperiu veghează la viață. Ne înalță și ne adâncește. Ne amintește permanent că există Yin și Yang, aici și pretutindeni, soare și lună, zâmbet și tristețe, realitate și visare, noi și ei, eu și tu.

 Bucurați-vă cu totul de această expoziție, Bogdan nu și-a terminat căutările. Eu știu că în timp ne va oferi noi surprize.

 Daiana Matieș

  Februarie 2020

Informatii suplimentare pe

www.eureflect.org

INVITAȚIE

Dragi iubitori de artă,

Avem deosebita bucurie de a vă invita la un eveniment artistic deosebit. Vernisajul expoziției de pictură ale artistului Bogdan Piperiu. Vor fi prezentate picturi in ulei pe pânză adunate sub titlul generic „Eine Zerbrochene Realität” (O realitate spulberată).

Program muzical însoțitor:
Lorenzo Moldovan (vioară, Paris)
Mathis Moldovan (pian, Paris)

9 februarie 2020, ora: 15:00
Bischof-Moser-Haus, Wagnerstr. 45, 70182 Stuttgart


Intrare liberă, ne bucurăm pentru orice donație.

Organizator: EU Reflect, Verein für interkulturellen Dialog e.V   www.eureflect.org

Partener media: Freies Radior für Stuttgart, Redaktion Zig-Zag de Romania  www.onlinereflect.eu

Continuați să citiți în Ziarul Românesc