Sari la conținut

Atragerea de muncitori străini calificați, o prioritate pentru Germania. Scholz: „Sunt necesare reforme serioase”

Etichete:
18/01/2023 09:40 - ACTUALIZAT 18/01/2023 09:40
Atragerea muncitorilor străini calificați în Germania

Atragerea muncitorilor străini calificați în Germania – Este din ce în ce mai important pentru Germania să recruteze muncitori străini, dar procedurile de imigrare necesită reforme serioase, a declarat marți cancelarul german Olaf Scholz.

„Știm că putem garanta viitorul nostru, performanța economiei noastre naționale și performanța sistemelor noastre de securitate socială doar dacă avem destui muncitori calificați”, a spus Scholz în timpul unei vizite la o filială a Ministerului de Externe din Potsdam, lângă Berlin.

Germania: Șoferii de camion, ademeniți în parcări cu bonusuri de până la 3.000 €‎ pentru a se muta la companii concurente

Ministrul de Externe Annalena Baerbock l-a însoțit pe Scholz.

Cancelarul a recunoscut că atragerea de muncitori calificați din întreaga lume este o „provocare majoră”, subliniind importanța unei agenții eficiente pentru procesarea cererilor lucrătorilor străini.

Guvernul german dorește să îmbunătățească semnificativ procedura de obținere a vizelor pentru muncitorii calificați. „O țară modernă de imigrașie are nevoie de o lege modernă a rezidenței și de o procedură modernă de viză, non-birocratică”, a menționat Baerbock.

Modificări importante în Germania: Lucrătorii calificați din afara UE primesc imediat drept de rezidență împreună cu întreaga familie

Cu toate acestea, a spus ea, actualul guvern a moștenit un sistem potrivit adecvat ultimului secol. La acea vreme, oamenii reacţionau „sceptic – ca să nu spun mai degrabă descurajator – față de unii dintre cei care doreau să lucreze şi să studieze în Germania sau să vină aici”.

Sistemul trebuie să fie mai rapid, să funcționeze digital și să fie mai specific pentru locul de muncă, a remarcat Baerbock. Clasificarea actuală pe țări nu a fost utilă în căutarea lucrătorilor calificați în sectorul IT sau în domeniul sănătății, a argumentat ea.

Germaniei îi lipsesc mai mult de jumătate de milion de muncitori calificați

Sursa: dpa. ZiarulRomanesc.de

Continuați să citiți în Ziarul Românesc