
Un băiat de 14 ani a fost arestat luni dimineață în după ce a tras asupra directorului școlii cu o pușcă. O profesoară a fost, de asemenea, atinsă de gloanțe. Incidentul s-a petrecut luni dimineață, în orașul Aubagne, din apropiere de Marsilia. Potrivit primelor informații, cei doi membri ai personalului didactic au fost răniți, însă viața lor nu este în pericol. Anchetatorii încearcă acum să stabilească ce l-a determinat pe elev să recurgă la acest gest și dacă a existat un motiv anume.
Atacul a avut loc în timpul programului școlar
Incidentul s-a produs la colegiul Joseph-Lakanal din Aubagne, în departamentul Bouches-du-Rhône, în sudul Franței. Potrivit martorilor citați de Reuters, adolescentul, elev în clasa a treia de gimnaziu, a intrat în incinta școlii în cursul dimineții, având asupra sa o armă care ar fi putut fi ascunsă într-o husă de chitară.
Surse din poliție au precizat că atacul a avut loc în jurul orei locale 10:00, iar directorul școlii a fost rănit de un proiectil de calibrul 12. O profesoară a fost, de asemenea, împușcată. Potrivit informațiilor transmise de autorități, ambii au primit îngrijiri medicale la fața locului, iar rănile nu le pun viața în pericol.
Citiți și: Împușcături sângeroase în Germania. Doi oficiali morți. Autorul a fost arestat după atacul nocturn
Conform relatărilor unor martori, elevul ar fi tras inițial asupra unei persoane aflate pe un coridor al instituției. Directorul și profesoara ar fi ajuns ulterior în zonă și ar fi fost vizați la rândul lor. Postul France 3 a relatat că adolescentul ar fi tras mai multe focuri de armă în incinta școlii.

Un consilier principal de educație ar fi reușit să-l imobilizeze pe tânăr și să-i ia arma înainte de sosirea forțelor de ordine. Informația a fost prezentată de Eddy Sid, purtător de cuvânt al sindicatului polițiștilor Unité SGP Police-FO, într-o intervenție la postul BFMTV. „Ar fi tras în repetate rânduri (…) și s-a plimbat prin instituție”, a declarat acesta.
Adolescentul a fost arestat. Motivul atacului nu este cunoscut
Parchetul din Marsilia a confirmat că o persoană a fost arestată în urma atacului. Suspectul este adolescentul de 14 ani, elev al școlii în care s-au petrecut faptele. Circumstanțele exacte ale incidentului și motivul pentru care acesta ar fi deschis focul sunt în continuare investigate.
Autoritățile nu au stabilit dacă atacul are vreo legătură cu protestele desfășurate în această perioadă de liceenii francezi. Potrivit informațiilor disponibile, colegiul Joseph-Lakanal nu era blocat de protestatari și nu participa la mișcarea de contestare.
Ministrul francez al Educației Naționale, Édouard Geffray, a reacționat după incident printr-un mesaj publicat pe platforma X. „Acest act inadmisibil demonstrează încă o dată extinderea unei violențe scăpate de sub control în societatea noastră, împotriva căreia trebuie să ne mobilizăm cu toții. Atât prin cuvinte, cât și prin fapte”, a transmis oficialul.
Ministrul urma să se deplaseze luni după-amiază în cadrul academiei din Lille, într-o serie de vizite legate de mișcarea de protest a liceenilor și studenților. După atac, acesta a anunțat că se va deplasa la Aubagne, alături de ministrul de Interne, Laurent Nuñez, și de Sabrina Agresti-Roubache, ministru delegat pentru învățământul și formarea profesională.
