Un şofer român de TIR a fost amendat în Germania pentru că mergea la 15 metri în spatele altui camion. Aproape toate accidentele mortale de pe autostrăzile germane în care sunt implicate camioane au ca principală cauză nerespectarea distanţei dintre vehicule, în timpul mersului.
Patrulele de pe autostrada 96 din Germania au trecut marţi, 14 mai, la măsurarea distanţei dintre camioane, în mers, în zona Mindelheim, scrie bsaktuell.de, citat de Observator.
CITIȚI ȘI: Amenzi rutiere în Germania
E o porţiune de autostradă pe care trec zilnic mii de TIR-uri, de cele mai multe ori şoferii acestora circulând în coloană.
Poliţiştii au descoperit multe încălcări ale distanţei minime de 50 de metri între vehicule, iar sursa citată scrie că cea mai gravă aparţine unui şofer român de TIR.
Acesta a fost prins circulând la 15 metri în spatele camionului din faţa sa. Patrula de poliţie l-a oprit imediat şi l-a amendat cu 108 euro, înainte de a-i permite să continue călătoria.
ATENȚIE la călătoriile ilegale, polițiștii germani opresc microbuze în trafic și aplică sancțiuni