Sari la conținut

Șoferul român al unui microbuz și o pasageră, înjunghiați de un conațional pe A73 în Germania

Etichete:
22/08/2023 18:19 - ACTUALIZAT 25/09/2023 14:57
Altercație fizică între mai mulți cetățeni români într-un microbuz

Scene incredibile, vineri, 18 august, pe autostrada A73 din Germania, unde a avut loc o altercație fizică între mai mulți cetățeni români într-un microbuz, potrivit Poliției din Franconia Superioară și Parchetului din Coburg. Conform autorităților, un bărbat de 28 de ani a rănit grav două persoane cu un cuțit.
>>> „Șoferul a adormit la volan” – Microbuz din România, accident cu răniți grav în Austria / VIDEO

Altercație fizică între mai mulți cetățeni români într-un microbuz

În microbuzul care circula în direcția Nürnberg și era condus de un român în vârstă de 33 de ani se aflau trei pasageri, tot români. În timpul călătoriei, unul dintre pasageri, în vârstă de 28 de ani, s-a certat cu ceilalți ocupanți ai vehicului.

Tânărul de 28 de ani a scos un cuțit și i-a înjunghiat pe șoferul de 33 de ani și pe o pasageră de 56 de ani. Potrivit poliției, pasagera a suferit răni grave în urma atacului.

După ce șoferul a oprit microbuzul în zona șantierului dintre Ebersdorf și Rödental, a scos imediat atacatorul din vehicul și a suferit răni prin înjunghiere în partea superioară a corpului. „Tânărul de 28 de ani a suferit și el răni superficiale. Din fericire, un alt pasager de 18 ani a scăpat nevătămat din altercație”, se arată într-un comunicat al poliției.
>>> Duceau prea multe pachete acasă! Români care veneau de la muncă din Germania cu microbuzul, blocați

Elicoptere în acțiune

Între timp, alți participanți la trafic au anunțat poliția printr-un apel de urgență. În operațiune au fost implicate patrule de la Poliția Rutieră din Coburg, un elicopter de poliție, un elicopter medical și mai multe ambulanțe. Cei trei răniți au fost transportați la spitalele din zonă pentru îngrijiri medicale.

Tânărul de 28 de ani a atacat și echipajele de urgență

În drum spre spital, tânărul de 28 de ani a atacat salvatorii și a lovit cu piciorul un paramedic. Polițiștii l-au arestat pe bărbat. Acesta a fost prezentat unui judecător de instrucție sâmbătă după-amiază. La solicitarea Parchetului din Coburg, a fost emis un mandat de arestare preventivă sub suspiciunea de tentativă de omor și românul a fost închis într-o unitate de corecție.

Autostrada A73 a fost complet închisă în timpul operațiunilor de salvare.
>>> Un român angajat în Germania și-a atacat cu cuțitul două colege. Una e în stare gravă

Continuați să citiți în Ziarul Românesc