Sari la conținut

VIDEO ȘOC – O tânără mamă s-a întors din Germania și a fost bătută la sânge de soț, în plină stradă, la Bistrița

Etichete:
16/03/2021 11:56 - ACTUALIZAT 20/12/2022 13:18

O tânără mamă a fost bătută fără milă, în plină stradă, la Bistrița. Ea se întorsese recent din Germania, iar soțul ei a bătut-o chiar după ce a ieșit din secția de Poliție din Telciu, Bistrița-Năsăud, relatează Bistrițeanul.

Florentina, de doar 20 de ani, avea probleme cu soțul de mai mult timp.

Florentina s-a întors acum trei săptămâni în țară, din Germania. Între ea şi soţul său, Cătălin, existau de mai mult timp probleme: bărbatul o amenința deseori, prin telefon.

Conștientizând pericolul unui conflict nedorit, femeia, la întoarcerea din Germania, nu a mai vrut să meargă acasă, în Telciu, ci la nașa ei, în Năsăud.

”A venit la mine, cu copiii. S-a întâlnit cu soțul ei la poliție în Telciu și au început demersurile pentru divorț. Dar s-a temut să meargă acasă, că a mai bătut-o. Mama ei e moartă, așa că a ales să stea la mine, cu cei doi băieței ai ei: unul de aproape 5 anișori și unul de aproape trei anișori”, a declarat naşa femeii pentru publicaţia Bistrițeanul .

Luni, 15.03.2021, polițiștii din Telciu au sunat-o pe Florentina să meargă la secție, pentru a mai semna niște acte.

”Am pornit de dimineață, așa că la 8.30 a fost la sediul poliției în Telciu. Eu am rămas cu copiii în mașină și m-am plimbat cu ei pe acolo, ca să nu îl vadă pe tatăl lor.

Când a ieșit de la secția de poliție m-a sunat că el se ține de ea, și că să nu merg să o iau, ci să ne întâlnim la staţia Peco. A zis că ia un taxi și vine acolo. Dar el nu a lăsat-o să urce în taxi, ci a tras-o afară și a lovit-o”, a continuat naşa victimei.

În imaginile surprinse de camerele de supraveghere din zonă se observă cum bărbatul o împiedică pe soţie să urce în taxi. Ulterior, el o loveşte puternic cu pumnul în zona capului.

Femeia este lovită și după ce cade la pământ, bărbatul continuând să o lovească cu picioarele. Cu greu, individul este împiedicat să mai dea în femeie de martorii la scenă. Unul dintre aceştia fiind chiar şoferul de taxi chemat de Florentina.

”Polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Năsăud au dispus reținerea pentru 24 de ore a unui bărbat de 32 de ani, din Bichigiu, cercetat pentru violență în familie. Totodată, pentru protejarea victimei, a fost emis un ordin de protecție provizoriu.

În fapt, astăzi (luni, n.r.), în apropierea unui magazin din localitatea Telciu, o tânără de 20 de ani, din Bichigiu a fost agresată de soțul ei, un bărbat de 32 de ani, din aceeași localitate. În urma leziunilor, femeia a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Agresorul a fost reținut pentru 24 de ore, iar mâine va fi prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile” a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Bistriţa.

Continuați să citiți în Ziarul Românesc