Sari la conținut

UPDATE Atentat Berlin: Atacatorul a fost IDENTIFICAT! Primarul orașului Nisa – „Aceeaşi violenţă oarbă. Aceeaşi ură faţă de oameni fericiţi”

20/12/2016 14:44 - ACTUALIZAT 20/12/2022 13:30

Presupusul şofer al camionului care a intrat intenţionat luni seară în mulţimea adunată într-o piaţă de Crăciun din Berlin, ucigând 12 oameni şi rănind 48, era un tânăr de 23 de ani din Pakistan identificat drept Naved B., a relatat marţi ziarul german Bild.

Primarul oraşului francez Nisa, Philippe Pradal, a evidenţiat marţi similitudinile dintre atentatul comis asupra oraşului său la 14 iulie şi atacul de luni seară din Berlin, soldat cu 12 morţi şi aproape 50 de răniţi, transmite EFE, potrivit agerpres.

58583bcec36188cb3a8b4656

Acelaşi mod de acţiune. Aceeaşi violenţă oarbă. Aceeaşi ură faţă de oameni fericiţi. Niciodată să nu se mai întâmple, trebuie să combatem obscuratismul’, a scris pe contul său de Twitter primarul Pradal, care este membru al partidului conservator Republicanii.

La fel ca la Nisa, un camion a intrat în zona pietonală a unui târg de Crăciun din Berlin într-un moment în care locul era plin de oameni. În cazul de la Nisa, atentatul a fost revendicat de gruparea jihadistă Statul Islamic, în al cărui nume acţiona autorul atacului, care a pătruns cu un camion închiriat pe faleza oraşului, la puţin timp după focurile de artificii tradiţionale de ziua naţională a Franţei.

Atentat la Berlin: Șoferul camionului a intrat în țară ca refugiat, folosind diferite nume. MAE monitorizează îndeaproape situația

Fostul primar al oraşului şi actualul preşedinte al regiunii Nisa, Christian Estrosi, a declarat la rândul său că imaginile din Berlin i-au adus în memorie ceea ce a trăit în oraşul de la Mediterană în urmă cu cinci luni. ‘În fapt, barbarii atacă în mod sistematic simboluri. Berlinul este o mare capitală europeană care organizează sărbători de Crăciun (…)’, a declarat el la RTL.

EUTERS/Pawel Kopczynski
EUTERS/Pawel Kopczynski

La rândul său, lidera Frontului Naţional (extrema dreaptă), Marine Le Pen, a pus atentatul din Berlin pe seama ‘teroriştilor islamici’ şi a acuzat guvernele europene că ‘lasă să intre un număr considerabil de imigranţi’ în ţările lor. ‘Cer restabilirea imediată a frontierelor noastre naţionale şi să înceteze repartizarea de imigranţi în oraşele noastre’, a spus Le Pen, citată într-un comunicat.

Până la acest moment nu a fost înregistrată nicio solicitare de asistență consulară din partea cetățenilor români, iar Ambasada României la Berlin monitorizează în continuare situaţia, fiind pregătită să acorde asistenţă consulară.

Precizăm faptul că la dispoziția cetățenilor români se află numerele de telefon ale Ambasadei României la Berlin: +49 30 21239555, +49 30 21239514 și +49 30 21239516, apelurile fiind redirecționate automat către Call Center-ul Centrului de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii telefonici în regim de permanență sau numărul de urgenţă al misiunii diplomatice: +49 16 090884680.

ISTORIA SE REPETĂ! Un camion a intrat în mulțime într-un târg de Crăciun din BERLIN!

Alarmant: Un copil de doar 12 ani, suspectat că plănuia să arunce în aer o bombă într-un târg de Crăciun din Germania