Un român a fost condamnat de Tribunalul din Heilbronn (landul Baden-Württemberg) la șapte ani și trei luni de închisoare, după ce acesta a bătut cu brutalitate doi colegi de apartament. Unul dintre ei ar putea fi considerat pe o perioadă nedeterminată ca fiind „inapt pentru muncă” din cauza rănilor suferite.
Românul, acuzat de tentativă de omor, se afla sub influența băuturilor alcoolice în timpul incidentului care s-a petrecut în locuința de pe strada Heilbronner Dieselstraße în care erau cazați muncitorii.
Potrivit platformei stimme.de, totul ar fi început în momentul în care românul ar fi ajuns acasă și ar fi observat că în camera sa era dezordine, fapt de care s-a plâns colegului său de cameră. După puțin timp, când a văzut că acesta tot nu a făcut curățenie în cameră, românul, orbit de furie, l-a luat pe acesta la bătaie, lovindu-l cu pumnii în cap. În momentul în care a ieșit pe holul locuinței a intrat pe ușă un alt coleg de cameră al acestora. Fără niciun motiv, a început și pe el să-l agreseze cu pumnii. Prăbușit la pământ, a mai fost lovit cu piciorul o dată în cap înainte ca acesta să-și piardă cunoștința.
Ani grei de închisoare pentru doi români care au bătut și jefuit două pensionare din Kassel
Fără să arate vreun semn de remușcare, românul l-a târât pe bărbatul grav rănit într-una din camere, l-a fotografiat și a plecat. Victima a supraviețuit doar datorită intervenției rapide a polițiștilor. A stat în comă timp de patru zile și a petrecut în total șase luni în spital. Doctorii spun că bărbatul ar putea să nu mai fie capabil mult timp să muncească din cauza loviturilor primite.
Agresorul român, în vârstă de 36 de ani, mai fusese violent cu colegii lui de cameră și consuma regulat băuturi alcoolice. În timpul procesului, acesta nu a avut nicio reacție, a stat nemișcat pe scaunul lui, privind pe fereastră și ascultând ce îi spunea traducătorul. Obișnuit cu viața în străinătate, a muncit în construcții, ca și barman, într-o fabrică și în agricultură în România, Italia și Germania. În orașul Heilbronn lucrase de multe ori la negru, inclusiv la o firmă de pază și le era cunoscut polițiștilor datorită celor patru furturi pe care le comisese în Germania.
Un român din Duisburg a amenințat că se sinucide din cauza problemelor la serviciu