Sâmbătă noaptea, 4 noiembrie, în zona Ostring din Unna a avut loc un grav accident de circulație. Un român de 41 de ani a murit și un pasager a fost grav rănit. Nu a fost primul accident pe care l-a provocat românul în aceeași zi.
Nu se știe din ce motive, acesta a pierdut controlul volanului, a intrat pe trotuar și în fațada unei clădiri. Apoi a intrat într-un copac și s-a răsturnat. Medicii sosiți la fața locului nu au putut decât să constate decesul conducătorului auto.
Acesta mai produsese un accident mai devreme, în aceeași după-amiază. Poliția fusese chemată în Florianstrasse pentru că o mașină produsese daune minore în urma unei coliziuni frontale. Nimeni nu a fost rănit, dar șoferul, românul de 41 de ani, mirosea a alcool. În urma testării cu etilotestul, a reieșit faptul că bărbatul băuse zdravăn, așa că polițiștii din Unna l-au dus la secție pentru a-i recolta probe de sânge.
Românului i s-a interzis să mai conducă și cum mașina nu putea rămâne la locul tamponării, polițiștii au chemat un prieten al bărbatului să ia vehiculul. Acesta s-a prezentat la locul incidentului și i s-au înmânat cheile mașinii.
Șapte ore mai târziu, în jurul orei 11.20 seara, a avut loc un alt accident, cauzat chiar de bărbatul căruia i s-a interzis să șofeze. Românul de 41 de ani a murit. Martorii spun că acesta conducea cu viteză mare, în urma accidentul mașina făcându-se zob. S-a stabilit că șoferul nu purta centura de siguranță, spre deosebire de pasager.