Sari la conținut

Români morți într-un accident cumplit de microbuz în drum spre Germania

21/10/2021 12:37 - ACTUALIZAT 27/06/2023 18:32

Cinci persoane și-au pierdut viața marţi, 19 octombrie, într-un accident în care au fost implicate un microbuz românesc şi alte câteva vehicule pe autostrada M1 din Ungaria, relatează MTI.

Tragedia s-a produs pe autostrada M1 în direcţia Győr, lângă localitatea Bábolna, a anunţat Inspectoratul de Poliţie al judeţului Komárom-Esztergom pe site-ul poliţiei ungare.

În accident au murit cinci români și un polonez. Trei bărbați, printre care și cetățeanul polonez, și două femei au decedat pe loc.

Microbuz cu români, implicat într-un grav accident. Se întorceau acasă din Germania, au ajuns la spital

Cel de-al șaselea ocupat al microbuzului a zburat prin parbriz în momentul impactului și a fost dus la spitalul din Győr.

Românii erau din Odorheiul Secuiesc și Sovata, județul Harghita, și se ducea în Germania la muncă.

Printre victime se afla și Vera, în vârstă de 50 de ani, care lucra într-un hotel din Germania de șase ani. Venise în țară șă-și îngroape fratele. Fiica acesteia a vorbit cu mama ei cu puțin timp înainte de accident când aceasta i-a spus că se apropie de Austria. Apoi nu i-a mai răspuns la telefon.

Sicrie pe roți: 9 români morți într-un accident în Ungaria, veneau de la muncă din străinătate

Ginerele Verei a declarat pentru Pro TV că șoferul microbuzului avea experiență și că așteaptă raportul expertizei pentru a vedea ce s-a întâmplat.

Un purtător de cuvânt al Poliției Maghiare a precizat pentru aceeași sursă că pe tronsonul de autostradă pe care s-a produs accidentul se efectuau lucrări de reparații și cel mai probabil șoferul român nu a văzut sau a văzut prea târziu vehiculele oprite în coloană.