Sari la conținut

Microbuze ce efectuau transport ilegal de persoane și bunuri din Germania, scoase din circulație pentru jumătate de an, șoferii amendați

22/12/2020 12:11 - ACTUALIZAT 20/12/2022 13:19

Doi șoferi au fost amendați iar mașinile au fost scoase din circulație pentru jumătate de an după ce au fost opriți de polițiștii buzoieni de la Rutieră, pentru control, pe E85.  În urma verificării actelor, oamenii legii au constatat că aceștia efectuau transport ilegal de persoane și bunuri pe ruta Germania-România. 

“Doi șoferi, în vârstă de 30, respectiv 39 de ani, ambii din Râmnicu Sărat, au fost opriți în trafic pe DN2E85, în timp ce efectuau transportul de persoane și colete pe ruta Germania-România.  În urma verificărilor, polițiștii au stabilit că în ambele cazuri transportul era neautorizat, așa că au dispus suspendarea dreptului de utilizare a vehiculului pe o perioadă de 6 luni pentru ambele mașini.  Totodată, au fost aplicate sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor Legii nr.  38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere.”, se scrie în comunicatul IPJ Buzău, citat de opiniabuzau.ro.

În urma neregulilor constatate au fost aplicate sancțiuni contravenționale în valoare de peste 3000 de lei” informează IPJ Buzău. 

Polițiști din cadrul Serviciului Rutier au desfășurat la sfârșitul săptămânii trecute o acțiune punctuală de verificare a autovehiculelor ce efectuează transport de persoane și bunuri, pentru combaterea activităților ilegale.  S-a acționat pe arterele rutiere ce fac legătura Buzău-Vrancea.

Polițiștii au urmărit verificarea modului în care sunt respectate prevederile O.U.G.  No. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice precum și ale Legli No. 38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de inchiriere

Pe perioada desfășurării acțiunilor au fost oprite pentru control peste 60 de autovehicule.