Poliția federală a depistat miercuri, 2 decembrie, în cadrul unui control de frontieră, un român pe numele căruia era emis un mandat de arestare.
Bărbatul, în vârstă de 46 de ani, aflat la volanul unei mașini, a fost verificat la punctul de control al frontierei de lângă Kiefersfelden, pe autostrada A93.
După ce au introdus numele românului în baza de date, polițiștii au constatat că acesta primise două condamnări cu închisoarea, în total trei ani, de la instanța din Berlin-Tiergarten, în 2015 și 2017, pentru comiterea infracțiunii de furt.
După ce a executat o parte din pedeapsă, românul a fost deportat, cu interdicție de intrare în Germania. Pentru că s-a reîntors fără a avea dreptul în această țară, acum va trebui să ispășească restul pedepsei.
Prin urmare, românul nu mai are de ce să-și facă planuri pentru anul 2021 și începutul lui 2022, având în vedere că următoarele 15 luni le va petrece în penitenciarul din Traunstein, conform unui comunicat al Poliției.
Cu circa o săptămână înainte, un alt român cu interdicție de intrare în Germania a ajuns în plasa polițiștilor și a fost închis pentru o perioadă similară.