Sari la conținut

Germania, a treia țară din lume ca număr de români infectați cu coronavirus. Cinci au murit

07/05/2020 12:16 - ACTUALIZAT 16/10/2023 17:28

Grupul de Comunicare Strategică – GCS – informează joi, 7 mai, că 2.419 români din străinătate au fost confirmaţi ca fiind infectaţi cu noul coronavirus, iar numărul deceselor cetăţenilor români din afara ţării, din cauza COVID-19, rămâne 96.

Din cei 2.419 cetăţeni români confirmaţi ca infectaţi cu SARS-CoV-2, 1.387 sunt în Italia, 560 în Spania, 29 în Franţa, 304 în Germania, 79 în Marea Britanie, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 3 în SUA, 4 în Austria, 3 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveţia, 2 în Turcia şi câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Emiratele Arabe Unite, Malta, Brazilia şi Suedia.

GCS arată că, de la începutul pandemiei şi până la acest moment, 96 de cetăţeni români aflaţi în străinătate au murit: 29 în Italia, 19 în Franţa, 30 în Marea Britanie, 8 în Spania, 5 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveţia şi unul în SUA.

Dintre cetăţenii români confirmaţi cu noul coronavirus, 21 au fost declaraţi vindecaţi: 9 în Germania, 8 în Franţa, 2 în Indonezia, unul în Luxemburg şi unul în Tunisia.