Sari la conținut

Frankfurt: Zeci de oameni infectați cu coronavirus la o biserică după relaxarea restricțiilor

24/05/2020 11:13 - ACTUALIZAT 03/01/2022 17:50

Zeci de oameni s-au infectat cu coronavirus la o biserică din Germania, după ce restricțiile au fost relaxate.

În urma unei slujbe care a avut loc pe 10 mai la o biserică baptistă din Frankfurt, au fost depistate peste 40 de cazuri de infecție cu coronavirus, printre persoanele care au asistat la ceremonia religioasă, arată BBC.

Oficialii bisericii au declarat că au respectat regulile de distanțare socială și au dezinfectat clădirea înaintea serviciului.

„Regulile au fost respectate în timpul slujbei din 10 mai”, a precizat Wladimir Pritzkau, șeful adjunct al adunării evanghelice baptiste creștine din Frankfurt.

Cu toate acestea, zeci de persoane care au participat la acea slujbă religioasă au fost depistate ulterior pozitive la coronavirus. Dintre acestea, șase au fost internate.

Germania relaxează şi mai mult restricţiile ce vizează restaurantele, barurile şi hotelurile. Rămân obligatorii masca și distanța

După relaxarea restricțiilor de la 1 mai, în landul Hessa, de care aparține orașul Frankfurt, persoanele care participă la serviciile religioase trebuie să păstreze distanța socială de 1,5 m și să aibă asigurat din partea bisericii dezinfectant pentru mâini.

Germania a înregistrat un număr relativ redus de cazuri de COVID-19 și decese – 177.850, respectiv 8.216, potrivit Institutului Robert Koch, un organism federal de sănătate.

Acest lucru a permis țării să relaxeze restricțiile în ultimele două săptămâni. Magazinele au fost redeschise, copiii s-au întors la școală, iar meciurile din Bundesliga au fost reluate.

Austria a trecut prima etapă de relaxare a restricţiilor FĂRĂ O CREȘTERE a numărului de infecții. ”Prima etapă a fost foarte bine gestionată”