Sari la conținut

Compania aeriană „Germania” și-a declarat falimentul și a anulat toate zborurile

05/02/2019 14:14 - ACTUALIZAT 04/01/2024 11:00

Compania aeriană „Germania”, cu sediul la Berlin, și-a declarat falimentul și a anulat toate zborurile după o ultimă încercare nereușită de salvare financiară.

Germania avea 30 de aeronave și transporta peste 4 milioane de pasageri anual în zboruri de cursă lungă sau scurtă.

Comunicând trista veste, compania explică faptul că „masiva creștere a prețului carburantului și scăderea euro în raport cu dolarul” stau la baza acestei situații.

„Din nefericire, nu suntem în măsură să încheiem cu succes eforturile noastre financiare de a rezolva problema lichidităților pe termen scurt”, a declarat directorul executiv, Karsten Balke, într-un comunicat transmis marți, 5 ianuarie.

Balke a adăugat că în principal există regrete pentru consecințele asupra angajaților companiei „care mereu au făcut totul pentru a oferi un serviciu stabil și de încredere”.

Germania nu a plătit angajaților salariile din ianuarie.

O altă companie berlineză, Air Berlin, și-a încetat operațiunile în 2017.

German condamnat la 10 ani de închisoare pentru că și-a violat fetița de 2 ani: ”Îmi place când suferă!”